Poezie

Perihelie

Nu, de lume nici o vorbă și de glorie nici una Scumpi prieteni, luptătorul de-altădată nu mai sunt; Eu privesc tot înainte, voi în urmă totdeauna, Eu mă duc cu ochii-n ceruri, voi cu ochii în pământ, — Nu: de lume nici o vorbă și de glorie nici una.

Clar azur și soare de-aur este inima mea toată, Și pe când rămâne corpul sub destinul cunoscut, Peste sufletu-n urcare este greu ca să mai poată Să apese-amărăciunea din prezent sau din trecut, — Clar azur și soare de-aur este inima mea toată.

Oh! lăsați pe-oricare suflet în a lui perihelie, Fericiți-l când pământul pentru dânsul a murit, Prosternați-vă când aripi, mai presus de vijelie Îl răpesc în adâncimea unui vis nețărmurit, — Oh! lăsați pe-oricare suflet în a lui perihelie.