Poezie · 1895

Prietenie apusă

Lui Victor Bilciurescu

I

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi — Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare, Și era prietenie între noi, și zi cu soare, Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi.

Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace.

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, — Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă... Se-nnopta prietenia și poeticele culmi. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. —

II

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă... Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă, Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta.

Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători, Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători.

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă, Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins; Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă... Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins: Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă.

III

Inspirarea te-aripase să atingi înalte culmi, M-ai chemat să-ți fiu prieten — frați de cruce ne legasem, O simțire și un cuget să ne turbure jurasem; Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi. —

Către culmile înalte inspirarea te-aripase Pentru mine erai zeul unui vis olimpian, Visătoarea armonie ce răsare pe pian Și de care al meu suflet iubitor, s-amorezase.

Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi, Și pornisem, mână-n mână printre-a vieții mișelie, Învrăjbiți ne ducem astăzi în fatala vijelie... Moara ta zăcea devale, liniștită — printre ulmi — Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi.