Poezie
Nădejdea
Tu, duhul meu, credință vie,
Îmbărbătează-te-n răbdare:
Din ceruri totdeauna ție
Ți-au fost lumină și-alinare.
Din mâna morții a Cui mână
M-a mântuit, mi-a dat viață
Și inima, de ură plină
Mi-a liniștit-o cu blândeță?
A cui putere mă-nfrățește
În chinuri și în patimi grele,
Și cine pacea îmi păzește
Și curăția minții mele?
Din tinerețe cine-mi vede
Durerea mea în piept cuprinsă,
Și cine arzătoarea sete
Îmi stinge de păcat aprinsă?
Din Ziditor s-acestea toate,
Însuflețiri înalte, sfinte,
Gândiri fără amar, curate,
Tot El în suflet îmi aprinde.
Dar cea mai bună dăruire
A Domnului îi vecinicie;
Când oare sfânta fericire
Mi-a da dorita bucurie?
Când fără haină pământească,
Lăsată jos, voi fi-nnoit.
Și-n cerul Domnului suit
Gusta-voi liniștea cerească.
Decembrie 1911