Poezie
Noaptea nașterii
Alexei Mateevici · 2 min
De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.
El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.
S-au născut El din focul cerescului dar,
Din smerirea Curatei Fecioare,
Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar,
Să sfârșească amara plânsoare...
Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos,
Nu i-au prins omenirea de veste,
Numai cei de la turme-au venit la Hristos,
Văzând rostul minunii aceste.
Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit
Nu în casă de neam, boierească,
Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit,
În colibă culcat — păstorească.
Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat,
Ceru-ntreg bucurând și pământul,
Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat
Drumul drept spre Hristos arătându-l.
În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt
Pân' la vârsta de cer hotărâtă,
Dar iubirea de oameni în sufletul blând
Au crescut-o frumos înflorită.
Cu această iubire, - acest vecinic odor,
Au purces El atuncea prin lume;
Al iertării și păcii milos vestitor
Spre mărirea Preasfântului Nume.
Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis
Au siut-o El, jertfa iubirii,
Și au murit, și a treia zi iar au învis,
Biruind stăpânea învrăjbirii.
De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.
Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Și durerea în sufletul tău va-nceta,
Și plânsoarea cea grea conteni-va.
Răsărind cu Hristos din mormântul adânc,
Luminând întunericul gropii,
Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng
Liniștește și mângâie robii.
Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin
Nu mai are aceea putere:
Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin.
El ascunde scânteia-nvierii.
Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier,
Nedreptatea în zilele tale, —
Tu să știi că iubirea, venită din cer,
Lumina-te-va-n scârbă și jale.
Tu să știi că veni-va doritul tău ceas
Și în piept ți-a muri suferința,
Și în sufletul tău, din amar și necaz,
Ca Hristos, învia-va credința.
Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori
Pentru tine în clipele cele,
Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori,
Vei uita suferințele grele.
De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.
El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.
Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Și durerea în sufletul tău va-nceta,
Și plânsoarea cea grea conteni-va.
Și să știi că veni-va doritul tău ceas,
Când în piept ți-a muri suferința,
Și în sufletul tău, din amar și necaz,
Ca Hristos, învia-va credința.
Decembrie 1912