Poezie
Oda II
Antioh Cantemir · 1 min
Vezi, dragul meu Nekita, cum neamul zburător
Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată,
La vreme îi împarte o hrană-mbelșugată
Cu darnica Sa mână Înaltul Creator!
Privește pre câmpie aceste mii de flori,
Acești crini nalți și mândri, aceste viorele,
Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele,
Deși întâi în minte el fu-ntre muritori.
Ascultă glasul legii ce Dumnezeu ți-au dat
Prin fiul Său cel dulce, care pre toți ne-nvață
Să fim cu fapte bune urmând a Lui povață,
Ferindu-ne de rele, de mârșavul păcat.
Nădejdea să o punem în Domnul Dumnezeu
Acela care-n nouri cu fulgerul trăsnește,
Ce suflă și furtuna îndată risipește,
Ce-ncinge orizontul cu mândrul curcubeu.
Ce va să fie mâine nu te-ngriji a ști.
De ziua cea de astăzi îl binecuvântează.
De traiul tău, de hrană El singur priveghează;
Urmează a sa cale și nu te vei căi.
Stăpânitorul lumii îți știe de nevoi.
A fi de folos ție și altora gândește,
A lui voință sfântă smerit o împlinește
Și nu uita județul și ceasul de apoi!