Călătorul și stejarul

Un călător ostenind. Și la un stejar sosind, Subt umbra lui a șezut, Să răsufle un minut. Aci un bostan fiind Și în el pepeni zărind, Mergînd, unul a luat Și supt copaci l-a mîncat. Deci ochii-n sus ardicînd, Gîndea-ntru sine zicînd "Ce lucru nepotrivit Dumnezeu a rînduit! Că la un copaci asfel Să facă rod mititel, Iar la un vrej slab pe jos, Așa rod mare și gros!" Pe cînd aceste gîndea Și cu ochii-n sus privea, O ghindă s-a slobozit Și toma-n nas l-a izbit. Atunci el nasul suflînd Zise iar într-al său gînd: "Ce nesocotit sînt eu! Bine-a făcut Dumnezeu. Dar de nu era rod mic Ș-era pepene, cum zic, Așa-n cap de mă lovea, Aci-n loc mă adormea. Iar de era vrun dovleac, Apoi nu-mi mai dam de leac."

Multe un fel să gîndesc Și altfel să potrivesc.