Poezie

Suflet altu n-are

Anton Pann · 1 min
Suflet altu n-are Chin astfel de mare, Foc astfel de greu. Trăiesc moarte vie, Fără să mă știe Altul decît eu. Ziua nu-mi dă pace, Noaptea n-am ce face, Greu mi-e într-ascuns. Unde cer dreptate, Surdă răutate; Nu-mi dă nici răspuns. Mă-ntinz în putere Cu glas, cu vedere; În sus și în jos. Nu e nici o fire Să aibă pornire A-mi fi spre folos. Ce e sus ascunde Cine știe unde, Supt acea perdea Carea n-o ridică, Zicînd că e frică Nu-l putem vedea. Ale lui slugi sfinte, Mii de seci cuvinte, Celor ce vorbesc, Care nu-i cunoaște Că sînt vulpi, șarpi, broaște, Ce-n zadar trăiesc. Vii la omenire, Mai rea nesimțire, De piatră sînt toți. Mai d-aproape rude Mai rău nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții. Alt ce-a mai rămas? Căci n-am o putere, Să trec printre sfere, Doar va fi vrun loc? Unde e astîmpăr, Nici vînz, nici nu cumpăr, N-am stăpîn noroc; Un loc prea departe De vecinică moarte Ce-acum pătimesc, Numai pentru nume Că mă aflu-n lume Și-adecă trăiesc.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere