Țermonia unui bătrân

Un bătrân trecut în zile Fiind foarte țermonos, La dame și la copile Era și mai cu prisos. Într-o zi văzând că vine O damă a-l cerceta, El cu părere de bine Vrând ei a se arăta, Ieșind să o-ntâmpineze, Pe loc de brățet o ia, Chip să o ajutoreze Ca să suie scara ea. Dama începu să zică: – „Lasă, mă rog, n-osteni! Că nu sunt vro mititică, Poci și singură veni!" El îi răspunse: "- Prea bine, Te-aș lăsa, sufletul meu! Dar să te ascult nu-mi vine, Că mă tem să nu caz eu"

Mulți sunt carii ne arată Politică de prisos, Dar țermonia cea dată Privește-n a lor folos.