Poezie

Cranul lui Mihai cel Viteaz

Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută Într-un negru putregai.

Pleacă-ți capul, măi române, Și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai!

Ba ridică mândra frunte – Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai;

Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai!

Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață, – Nemerind uscata floare, Omul stă și să gândește; D-aș ajunge pân'la mai!

O s-ajungi și tu, române, Iar la viață! Iute, neaua se topește, Iaca, fulgerul trăsnește, Vai de liftele păgâne: Tună groaznicul Mihai!..