Poezie · 1889

Gaudeamus

Ce n’est pas d’un sommeil èternel que s’endort Le mourant qui s’affaisse en fermant la paupière... Iulia Hasdeu

Când o fi să mă duceți la criptă... Nu pe mine, ci vasul rămas: Docamdată în vasu-i înfiptă O făclie sclipind din cel vas O senină lumină pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiți la cuvinte De iubire, dulceagul volum Ce se-ndrugă la toți pe morminte Ba la unii popasuri de drum: Să rămâie tămâie cu fum;

Aș dori să văd fețe voioase Și s-aud împrejuru-mi cântând: "A scăpat o simțire din oase Și din carne scăpat-a un gând, Printre glume din lume plecând!"

Și cu suflete dragi, cari în soare Tot adastă sosirea-mi cu jind, Eu veni-voi la cea sărbătoare Pe coșciugul meu, raze-mpletind, O zglobie chindie sâ-ntind!

Să mă bucur, sătul de-a mai plânge, Ce mai lacrimi vărsai pân’ să plec! Aș putea, la un loc de le-aș strânge, Înotând prin durerea-mi să trec cea groapă de-o șchioapă s-o-nec!

Să mă bucur, căci omu-i o treaptă Pe suișul cei fără de-apus, Și martirul meu cuget așteaptă, Ieri un vierme și mâini un Isus, Cale-lungă s-ajungă mai sus!