Poezie

Carnavalul

I

Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii!

Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei.

Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț!

Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor.

O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai face bătrâni și juni în parte În lungul carnaval! Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune Un lanț de fericire, un șir de lucruri bune De la întâiul bal!

Voi, câți vă râde soarta! gândiți că-n aste zile Stau sub pământuri, ocne, prin temniți și exile Atâți nevinovați, Pe care pizma, ura și neagra calomnie I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie Îi ia necercetați!

II

Când armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă, Alerg și scapăr iute p-o gheață-alunecoasă, Ca fulger, ca năluc; Și lângă drumul vostru, - o! tremură în cale Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale, Flămând și fără suc;

S-oprește, -și ia căciula, spre voi mâna întinde, Și trista lui cătare în rugă se aprinde Văzând că nu-l vedeți; Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește; Când sania din urmă de ziduri îl strivește; Voi treceți și râdeți!

Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă De foame și de frig! Vă pare că e glumă când cruntă disperarea Și țintă către ceruri; - vă râdeți voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... .....................................

III

Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan;

Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june măreț, voios și tare, Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare, Și șed p-un scăunaș;

Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură, Și gest, organ, accente, oricare a lor trăsură E-a voastră, - îi iubiți! Își vede muma soțul, și tata iar soția; Și știți c-aveți mijloace, vă iartă avuția Să-i faceți fericiți;

Oare gândiți atuncea că poate-n altă casă Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă, Dar e trăită rău; Și plâng, căci mâine poate copila o s-apuce O cale... n-au de hrană; și viața este dulce, C-așa va Dumnezeu.

IV

Când cina vă așteaptă în sala de mâncare, Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată de miros; Când ochii vi se pierde pe mese încărcate D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate, C-un viu foc luminos;

Și când pe masa voastră cea plină de legume Ce globu-ntreg produce, d-esențe și de spume, De vinuri spumegând, Vedeți îndestularea ce cară, grămădește, Ș-un șir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocolește Punând și ardicând;

Atunci, atunci gândit-ați că lângă casa voastră Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă; Și crivățu luând Hârtia din ferestre, un viscol o petrece, Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece, Căci toată e în vânt!

Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune! L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălași!

Când unul dintre dânșii ardic-o mânușiță Scuț roșie ca racu, și-i zice: "Măiculiță, Te scoal', nu mai dormi! N-e frig și ne e foame; te scoal'! fă focu mare! Dă-mi pâine! Pune masa!' și ea,-n delir, tresare! Nu poate a-i mai minți.

Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă, Și vede casa voastră în veci tot în paradă, În veci în veselii: Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină Și vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină, Săltând în bucurii...

Curând! Dați în genunche! Uitați! O! piară slava! Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava Ce-o varsă un vulcan! O! Tremurați! căci glasu-i în ceruri e puternic! Mai greu decât sentința cu care un nemernic Strivește un sărman!