Impromptu

Precum, la o numire, o umbră trecătoare În ochiul fantaziei s-arată, licurează, Și gîndul de pe dînsa aleargă un minut, Eu crez că aste rînduri, ce scriu în strămutare, Rostite d-al tău timbru, ce morții înviază, Or să mă cheme-n minte-ți, de unde-oi fi pierdut. Căci, crede, că poetul, cînd sufletu-i dictează, Imagina își lasă pe fața ce-a-mnegrit: Lectorul cînd o vede, atunci ea înviază Și vine, ca fantasmă, deloc ce l-a numit.