Poezie · 1856
Princesei Catinca Conaki Vogoride
Constantin Negruzzi · 1 min
24 ianuarie 1856
Afară este vicol, austrul vâjâiește
Și zguduie coliba sărmanului lipsit,
El tremură și geme, suspină și hulește
Palatul de alături ce-l vede strălucit.
“Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare
Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat!
Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are,
El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!”
Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare
Pleca în jos privirea cu jale și cu dor,
Când iată i s-arată un înger de-ndurare
Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor.
O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere
A dat nenorocirei frumosul tău îndemn!
Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere,
Și poți de îndurare să dai un mare semn.
Bogatul și săracul te binecuvântează;
Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri,
Săracul, căci prin tine de chin se ușurează,
Și scapă de a lipsei cumplite suferiri.