Lina Cătălina

În sus, Pe Mureș în sus, Este-o casă naltă. Da-n ea cine șede? Domnul Jomnai craiu Și cu Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, La masă ședeau. Dar cu pahar cin' le da ? Lina Cătălină, Floare din grădină, Fată de română, Albă ca o zână, De român bogat, Tot din Țarigrad, Cu paharul da. Domnul Jemnai craiu Paharul lua, De mân-o strângea. Dară Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, Ea, că mi-și vedea, Nimic nu zicea, Masa ridica. Domnul Jemnai craiu Pe Lina chema, Din gură-i grăia: „Lino Cătălină, Floare din grădină, Fată de română, Albă ca o zână, De român bogat, Tot din Țarigrad, Du-te de-mi așterne, Tot în cea grădină, În cap de răzor, În miros de flori”. Lina se ducea Și mi-i așternea, Unde-i poroncea. El vesel mergea Și mi se culca. Dară Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, Vezeteu chema Și mi-i poroncea, Caii să mi-i puie, Telegarii iuți, Iuții ca zmeii, Negri ca corbii. Apoi de îndată Pe Lina chema, În bute-o punea Și cu ea pleca În sus, Pe Mureș în sus, La „Lacul Rotund”, Care n-are fund. Și dac-ajungea, Pe ea jos c-o da, Pietre aduna Și-n roche-i cosea, Brânci în apă-i da, Lina se-neca. Doamna Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, Acasă venea Și mi se culca. În vărsat de zori, În miros de flori, Domnul Jemnai craiu, El se deștepta; Pe Lina chema: „Lino Cătălină, Floare din grădină, Fată de română, Albă ca o zână, Adă-mi năstrapa, Ca să-mi spăl fața” ! Lina nu răspunde, Că n-are de unde. El că mi-a striga, Și nu răspundea. Dar o țigăncușă La dânsul ieșea, Din gură-i grăia: „Doamne, Jemnai craiu, Lina nu răspunde, Că n-are de unde !”, El dac-auzea, Iute, se scula, Degrab' se-mbrăca, Robii și-i strângea, La chin îi punea. Dar o țigăncușă, Ea că răspundea : „Doamne, Jemnai craiu, Pe noi nu ne bate; Că măicuța voastră Și stăpâna noastră, Doamna Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, Pe Lin-a luat, Cu ea a plecat În sus. Pe Mureș în sus, Și-n „Lacul Rotund”; Care n-are fund, Pe Lin-a-necat !” Domnul Jemnai craiu, El dac-auzea, Năvodari chema, Și el se scula La dânsul lua Cuțit de argint, Să moară curând; Acolo mergea, La „Lacul 'Rotund”, Care n-are fund, Năvodarii da Cu năvoadele, Pe Lina găseau Ș-afar-o scoteau. Domnul Jemnai craiu, El dac-o vedea, În brațe-o lua . Și mi-o săruta Și mi-o dezmierda: „Lino Cătălină, Floare din grădină, Fată de română, Albă ca o zână !” Și degrab' scotea Cuțit de argint, Să moară curând, Și mi se junghia, Ș-aproape de ea Degrab' că murea. Doamna Jecmăneasă, Cinstita crăiasă, Ea când se scula, Roabele-și chema, De fiiu le-ntreba, Ele răspundea : „Vai ! Măria-ta; Stăpânașul nostru; El că și-a plecat La „Lacul Rotund”, Care n-are fund ! ” Ea dac-auzea, Iute se scula, După el pleca La „Lacul Rotund”, Care n-are fund, Și mi ți-l găsea Mort chiar lângă ea ! Dac-așa vedea, Îndărăpt venea, În iatac întra Și se otrăvea.