Poezie

Pe mare

Larg, părul răsfiră. Pe umeri-ți ca de zăpadă, Și lasă pe coarde de liră Suflarea ta caldă să cadă

Privește pe luciul mării Cum păsări s-avântă pe spume, Molatecul ritm al cântării Ducându-l pe aripi în lume

Hyperion trece a lene Și-n ape ar vrea să coboare... Întâi te sărută pe gene, Te-mibie cu el la răcoare.

O Lalage, scumpa mea Lală, Ascunde-te, el o s-apună. Nu-l plânge, că-i crud și te-nșală Întoarce-ți privirea spre lună.

Din funduri de singurătate Răsare duioasa fecioară, Și genele-i nesărutate Spre lumea de jos le coboară

Cu raza privirilor sale, Ea, tristă, îți mângâie părul Și-n nota simțirilor tale Tresare atunci adevărul:

Tu cânți, și din glasul tău pică Aduceri aminte de doruri, Rămase în lumea antică Din glasul fecioarei din coruri.

Tu cânți, și cu blânda-ți solie Îmi pare că vii dintr-o sferă Ce-n limpedea ei armonie A prins fericirea-himeră

Pe țărmuri se-ntinde răcoarea În pacea deplină a firii S-aud cum își scutură floarea În brazdele lor trandafirii

Venind către țărm, ni se pare C-am fost prin trecutele vremuri Ușor tu te miști pe cărare Și-n aerul limpede tremuri.

Cu clipătul apei ce moare Oceanul sărută nisipul Și urmelor tale ușoare Gelos le acopere chipul.

Aruncă-ți pe umere haina Și strânsă de mine pășește Amorul e pururea taina Ce totul și toate-ncălzește