Poezie

Melancoliei

Melancolie dulce, melancolie stinsă, Ce-nvălui atmosfera în nopți de toamnă dulci, Melancolie dulce, melancolie stinsă, în suflete bolnave privire a ta o culci Mîngîietor și moale ca o femeie-nvinsă.

Dorm plopii muți și tragici în umbra viorie, Se descompune frunza căzută pe alei, Se descompune frunza, — iar tu, melancolie. Sorbind ușor rugina și deznădejdea ei, Îmbălsămezi tăcerea cu-această agonie.

În părul tău ce-și moaie în ape reci cununa Animă plînsul nopții un trandafir roșcat, Și-n sînul tău se culcă, trudiți ca-ntotdeauna. Toți morții ce în gheara regretului se zbat. Și inima-mi mai moartă ca morții și ca luna.