Boi și Plugari

Sub cerul care arde ca un rug Înfigi în umedul pământ anticul plug Care desfundă, brazde moi! Ești frate bun cu bunii boi Scriindu-ți tragedia cu copita pe ogor. O, frate-al lor, De suferință și necaz Când ceru verii azvârle albastrul lui talaz Pe umeri de grădini Lași fruntea-n jos, prelung suspini Și lacrimile tale cad Pe fața-ți neagră-vechiul vad. Din fundul, vremilor ce dorm În al legendei somn enorm. Strămoșii tăi, ai țarinii eroi Au fost de-apururi lângă boi. Și-au frământat mereu pământul Alăturea, pe când, în trecăt, vântul Le șușotea povești străvechi Ca o bunică la urechi, Voi l’ați udat cu sânge și sudoare Și-ați smuls din ceruri razele de soare Pe care le-ați sădit în ăst ogor. Și-a răsărit un val de aur lucitor Care s’a scurs în nesfârșite unde Departe....cine știe unde? În cine știe ce hambare Din țările fără hotare? Tot ce muncești e ca argintul viu Se duce pe pustiu! Si tu rămâi cu palmele, bătătorite Agonizând alăturea de vite Cu care’mparți frățește săracia și necazul Simțind grumazul Înăbușit de ghiara eternei nedreptăți. Pe când din zări pierdute enormele cetăți Cu mii de brațe goale, cu mii de guri căscate Întind ne’nduplecate Tentaculele vii Ce sorb din rodnicia imenselor câmpii. Și sug adânc pământul din vine și artere Din care se îmbată cu musturi și cu miere Ca ’ntr’un cules de vii. Mănoasele câmpii Sunt triste cimitire din care es strigoi Mergând de veci alături: plugari și frații boi!