Prizonierii

Se’ntorc din țări îndepărtate De pe-alt tărâm de basme și povești, Purtând în ochi fiorul de mister, Fășii frumoase din alt cer Și teama de necunoscut. Purtând în ochi reflexele din Rin Și umbre din Monumentale catedrale, În care mâni necunoscute împleteau agale Buchete mari de pietre înegrite. Purtând în ochi extaze năgrăite Ce coborau în taina serii, triste Din mari vitralii de-ametiste. Și-acum s’ntorc cu pași tărăgănați, Cu ochii vagi și deșteptați Abia din vis! Figura lor e-un palid manuscris Pe care soarta — gravă scriitoare — Și-a scris sentința ei nepieritoare Și ultimul cuvânt.

Și-acum se scurg bătuți de vânt... Mantalele fluturătoare, În care epicul rezbel Și ’nfipse ghiarele mistuitoare, Sînt vii fășii de glorios drapel.