Poezie · 1883

Când amintirile...

Mihai Eminescu · 1 min
Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării mele.
Și peste arbori răsfirați Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de izvor N-au încetat să plângă,
Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-și Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci și galeși?

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere