Poezie · 1882
Dacă iubești fără să speri
Mihai Eminescu · 1 min
Dacă iubești fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viața toată.
Și-ți lasă-n suflet un amar
Și în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ș-un amor care-ar fi fost
Viața ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniștea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătății mării.
Și ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieții valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Și dau cadențe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poți ajunge.
Zâmbește trist cu raze reci
Speranțelor deșarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ș-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca niște stepe;
Iar nopțile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poți pricepe.