Doina

De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân- în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra străinătate. Numai umbra spinului În ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codru frate cu românul De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia!

Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las-arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sfinților, În sama părinților, Clopotele să se tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu Ca să-ți mântui neamul tău! Tu te-nalță din mormânt Să te-aud din corn sunând Și Moldova adunând! De-i suna din corn o dată Ai s-aduni Moldova toată, De-i suna de două ori Îți vin codrii-n ajutor, De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară, Din hotară în hotară Îndrăgi-i-ar ciorile Și spânzurătorile!