Între nouri și-ntre mare

Între nouri și-ntre mare Zboară paseri călătoare Cum nu pot și eu să zbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu am aripi să zbor, Să mă iau pe urma lor! Că m-aș duce, tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce, Peste undele cu spume, Peste mare, peste lume; Ș-aș vedea cum trec cu toate, Rânduri-rânduri arătate, Înnegrirea malurilor, Strălucirea valurilor, Stolul rândurelelor, Tremurarea stelelor Poate că mi-ar fi mai bine, Poate te-aș uita pe tine. Alei puică, alei dragă, Cumu-i frunza cea pribeagă E viața mea întreagă, Căci dragostea ta mă strică De nu m-aleg cu nimică; Viața trece, frunza pică, Trece fără mângâiere, Ca izvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost, Bine-ar fi, să nu fi fost. Vai de-acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie-a lui ce-a iubit. Puica cea dezmierdăcioasă, Din ochi negri mângâioasă, Puica ademenitoare, Din ochi negri visătoare, Dragostea de puiculiță Cu gușa de porumbiță, Cu gurița mitutea, Cu gropițe lângă ea, Cu zâmbirea ei cu haz, Cu gropițe în obraz, Și cu dragostea în ochi De mă tem să n-o deochi. Noaptea când te-nchipuiesc Îmi vine să-nnebunesc, Iară ziua aș lua Lumea-n cap de jelea ta. Norilor, o, norilor, Unde-i țara florilor? Unde ea acum trăiește, Iară câmpul înverzește Și codrul văzând-o crește; Și când trece prin grădină Toți copacii i se-nchină Și încep să înflorească, Pe ea s-o împodobească Căci văzând-o, toată țara Crede că e primăvara.