Poezie · 1883

La mijloc de codru...

Mihai Eminescu · 1 min
La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș, La voiosul luminiș, Luminiș de lîngă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se din unde, În adîncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de zbor de rîndunele Și de chipul dragei mele.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere