Mii de stele...dulce sară

Peste codri se coboară, Peste vârfuri trece lună Iar isvoarele răsună. Cine-mi trece luncile Domnița cu pruncile; Cine-mi trece mândra luncă, Domnița mea cu o pruncă Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ochii și-i ridică Se trezește singurică, La mijloc de codru des Unde crengile se țes Și prin mrejele de frunze Cearcă lună să pătrunză, Iar un tei cu umbra roată Și cu frunza scuturată Pleacă ramuri pe-un isvor Care sună - ncetișor Și prin sunet blând de ape Parcă vine mai aproape Glas de corn din depărtare Tot mai tare și mai tare.

O auzi sunând Din cărare corn, Înspre tine blând Eu să mă întorn.

Și când ochii - a ridicat Ea zărește un băiat Ce s-apropie de ea Pe-un cal negru - alăturea . Flori de tei el are-n plete, Negri ochi ca s-o săgete Și la șold un corn de-argint Și pe haine mărgărint. — Ai venit să mă privești Dulce zână din povești, O, te pleacă înspre mine Cu mâini albe, lungi și fine, Iară degetele trase Subțirele de crăiasă, Lasă-le în a mea mână, Mlădioasa mea stăpână. Dar ea mâna-și trage - ndată Dintr-a lui. . . și speriată Se uita în jos smerită, Rușinoasă și uimită. S-o ajungă el voiește, Ea să vină se ferește, O ruga cu vorbă dulce Pe-a lui braț ca să se culce, Mai nu vrea și mai se lasă, Ca de-un farmec e atrasă, Pân' ce cade-n a lui braț De-o privește cu nesaț. Păru-i galben abia creț Peste tâmple-i stă razleț, Dându-i multe frumuseți Și trecând pe după tâmple Umerii cu aur împle, Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. — O, copilă, chipul tău De-mi-l bunul Dumnezeu, Chipul tău cel ismenit Ce pare că-i zugrăvit; Draga mea, nu te - ndura De la mine a sbura, Ori de-i merge de la mine Ia-mi și sufletul cu tine, Ce mai trebuie să fie Dacă n-am tovărășie Și la ce să mai trăiesc Singurel să pătimesc ? Ea roșește la obraz I se prinde de grumaz Și îi zice - abia - abia : — Vino la urechea mea Și spune-mi orice vei vrea; Și eu ți-oi spune ceva, Dar dă-mi pace . . . nu mă strânge, Te iubesc de-mi vine-a plânge, Dac - ai ști cât te iubesc, Că din ochi te prăpădesc. — Dar de-i merge cui mă lași Singur să fiu pătimaș? — Nu te las, nu. . . Spune-mi bine Că cu cine și prin cine Să mă înțeleg cu tine Ca să vii sara la mine. Peste vârfuri trece lună Iar izvorul dulce sună Merg alăturea călare, Pier în umbră de cărare, Iară cornul lui duios Sună dulce dureros, Mai încet în codrul verde Se tot pierde, se tot pierde.