Poezie · 1866

O călărire în zori

A nopții gigantică umbră ușoară, Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn;

Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur;

Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor.

Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios;

Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd.

I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate În tandre visări; Pe cînd ca profume pe blînda ei față Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În dalbe cîntări:

„Ah! ascultă, mîndruliță, Drăguliță, Șoapta-mi blîndă de amor, Să-ți cînt dulce, dulce tainic, Cîntul jalnic Ce-ți cîntam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș zburare Pe-al tău sîn gemînd de dor;

De-ai fi noapte, -aș fi lumină, Blîndă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin Și în nunta de iubire, În unire, Naște-am zorii de rubin;

De-aș fi, mîndra, rîușorul, Care dorul Și-l confie cîmpului, Ți-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului!“

Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor;

Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare La sînu-i de crin, Și fața-și ascunde l-a lui sărutare În păr ebenin.

Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri, De junii amanți, Și rîul repetă ca cîntul de îngeri În repede danț:

„De-aș fi, mîndră, rîușorul, Care dorul Și-l confie cîmpului, Ti-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului!“