Strigături — Mihai Eminescu

I

Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe.

Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.

Chiar sărac, de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri.

Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit.

Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă.

Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic.

Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli.

Oricât fii nenorocită Tot cu dragostea te iei Oricum simtă-o bărbatul, Îndoită-i la femei.

Căci la dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit.

Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește.

Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu și să-i duc dorul.

Mulți scăpare-am cu viața Din al dragostei război Cu dulceața-i nesfârșită, De nu ne-am lupta în noi?

Tolba dragoste-i de aur, Dar săgeata-i otrăvită.

Și la poala hainei tale E adânc de altă floare.

Haine noi cari la îmblet Lin de trupu-ți se lipesc

Și arată cu-a lor cute Boiul tău împărătesc.

Și te mlădii cu mult farmec Între creții-mbrăcăminții: Știi că toată ești frumoasă Și că ești răpirea minții.

Haina ta cea minunată Nu-i în stative țesută, Căci ușoară-i ca de neguri Și te miști ca și o ciută.

Pedepsit-au mâna inul Pânză fină ca să țeasă, Cât tu pari a fi mai goală Căci ușoară-i ș-arătoasă.

Și albastre fine torturi Străveziile mătăsuri Cât cu-a ta privire fină Umbra tu abia le măsuri.

Oh, cum este de ciudată, Lingușită, dezmierdată!

Nici prea mare, nici prea mică, Dar crescută subțirică, Nimeni n-ar putea să zică Că nu-i coz de frumușică.

Are haine-alesățele Și podoabe de inele, Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine cu ele.

Dulce mângâiere-mi fuse Dar a rău mă mai aduse.

Blestemat să fie locul Unde mi s-au aprins focul.

Căci un cântec cât de mândru Ce cu glasul se-mpreună El din gură de femeie Înzecit de dulce sună.

Cântec de zori Deșteptarea plăcerilor, Cântec de dor Amorțirea durerilor.

Iar cântecul de dor Ți-aduce somn ușor.

Cântecele mai mult aprind Durerile din dragoste Când făr- de veste te cuprind.

Până ieri cu fetele, Astăzi cu nevestele.

Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți.