Poezie · 1876

Tu mă privești cu marii ochi...

Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.

Urechea mea pândește să le-auză Abia-nțelese, pline de-nțeles Cum ascultau poeții vechi de muză.

În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules.

Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere.

Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cântare-mi. Ființa ta gândiri-mi am adaos.

Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi.

Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l,

Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el...

Alege forme dulci din orice limbă: Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă, Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.

Dar orișicând el alta nu așteaptă Decât ca ție, suflete, să-ți placă, Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă.

În mii costume astfel se îmbracă, Și ca s-atragă dulcea ta zâmbire Minuni, de vrei, sărmanul o să facă...

Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire L-au dus pe-alături dulcile terține, Uitând ce-a vrut să-ți spuie-n aste șire.

Au vrut să-ți spuie că e plin de tine, Că de-al tău farmec ritmul său foiește, C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.

Ș-astfel pe mine el mă stăpânește... Adună-n versuri ale mele zile Și-n strofe le-a legat grădinărește.

În poala ta zvârlind aceste file.