Poezie

Cuvântul lui Socrat

Gheorghe Asachi · 1 min
Socrat casa când zidea, Din vecinii fiecare Câte-o critică zicea: Unul că proporție n-are, Altul c-a ei împărțală E făcută cu sminteală. Pentru-un om de a lui clas, N-avei unde a face-un pas; Și s-uniră toți să zică Cum că casa era mică. Socrat spusă a sa dorință: De-ar da zâna de Atină, De amicii cu credință Casa mea să fie plină! Zicea Socrates cu minte și în astă întâmplare, Pentru cii ce amici se cheamă, casa lui era pre mare. Că tot omul și aice După moda veche zice Că-ți este amic prea bun, Cine-l crede e nebun! Nu-i nemică mai ușor Decât de prietini nume, Însă foarte rareori Unul poți afla în lume!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere