Soția de modă

Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere, Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere, Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire? Nu-nțălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire? Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut? Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare? Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri; Așa poate și la tine? Talent are-a me soție; Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie; Delicată, frumușică, învățată! Minunat! Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat. Spre rău toate le aplică și mă tem că m-or răpune A ei grații și talente, ce s-admiră cu minune; Iacă de-ți alegi femeie ce-n Europa a învățat Să trăiască acea fată ce-i crescută în un sat! La-nceput, când am văzut-o, inima cea fermecată Prin a ei ochi fu străpunsă de Amorului săgeată. I ziceam că mi-e luceafăr ș-a vieței mele-odor; Atunci juram că păstra-voi sentiment nemuritor. Între grații, dulce vorbă, suspinări și fantazie, Prin romantice-avanture am agiuns la... cununie, La-acea zi și acea oară ce în veci voi blastama, De când viața mea senină să-ncepu a turbura. Prea târziu văzându-mi cursa, eram să las toate cele, Dar parola și... trei sate, ce-s vecine cu a mele, M-a făcut a-nchide ochii, limba me a ferecat, Am subscris cu mâna actul și cerbicea-n jug mi-am dat. Punctu-ntăi: a mea mireasă a ședea nu vra la țară; Iarna-n Iași, la băi străine să petreacă toată vara. Punctu-al doilea: cerut-au s-aibe a ei faeton, O caretă cu livrele, nu costium de amazon, Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire. Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis, În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris. Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare; Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare. Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat? Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat; Cumpărat-o-am și iacă, să purcedem; dumisale Deodată nu-i prea bine, o apuc istericale. Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit; Lângă dânsa se așează cățelușul favorit, Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele, Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele, Gaița, o stancă și un cântăreț canar, Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin; Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin. Am purces, dar a mea doamnă șede-n colț posomorâtă, Eu tac, numai gaița ține conversați-amorțită. Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar? Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar. Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi! Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate! Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate, Cotelete, blan-manjele, dupre a lui Nodé plan, Peștele să-noate-n lapte, fript cu pene vreun fazan. Dar servițul mesei este de Saxonia, Sevr-au Hina? Ai cristale de Boemie pentru prânz și pentru cină, Figurele, floricele de dragant și de zahar Și un templu und-Amorul arde inimi pe altar? De aceste n-am nici una. Înțeleg, ce bucurie! Eticheta provințială mă așteaptă la moșie; Masa plină de pastramuri, lapte acru, cașcaval, Cu stafide, turtă dulce, vrei să-mi dai poate un bal? Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soție Nu e vrednică d-onorul și d-așa galanterie! Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns, Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute. Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute. Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el. Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec, convorbire, în camară ne-om culca. De dormit, mă rog, să aibe fiecare-odaia sa! Iar grădina? E livadă, ce-a plântat a mea străbună! Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună! Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa. Iac-a doua zi începe cu reforma radicală, Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală. Neputându-mă opune, de acasă am fugit, Iar cucoana se apucă de sfarmat și de zidit. Toate cele le răstoarnă, din loc toate le strămută, Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută; Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet, Draperia la fereastră pentru planul cel cochet, Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară, Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară! Nu-i de-agiuns, că iată cârdul de la Iași s-a adunat, Cavaleri frumoși și dame, dregători înalți de stat, Bal cu masce și supele, cu o muzică streină, Doamnei casei prezidentul trei toaste le închină, Adiutantul tot deșeartă vinul meu de la Cotnar, A șampaniei rebele dopurile-n aer sar; Iar soția mea pe tronu-i și contesele streine, Văzându-mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine. Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit La ferești și la balcoane, o rachetă a sărit Și aprins-au a mea arie, unde-avem cirezi de grâne, Arvonite de Pandia cu o mie de țechine; Alerg, focul să-l pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat, Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat. Când trompetele și doba un vivat din nou răsună, Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună. Trecând larma, zic soției: Cheltuiala a sporit. Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi-a vorbit. Dar nici nouă n-ar agiunge! De-i așa, pe voia-ți fie, Să ne-ntoarcem la Iași iară, să m-așez p-economie. Așezatu-ni-am aice, însă, dupre bunul ton, Anul nou nu poate naște, de nu-i faci revelion; Enig, Miculi descarc de prezente-a lor dugheană, Și în casa mea s-adună d-oaspeți vechi o caravană. Beu șampania, s-urează: bun să fie-n noul an, Iar eu zic: c-o moldovancă, să rămân tot moldovan!