Desacii

Chemă Gioe dineoară Ca din toată împărăție Cel ce umblă,-noată, zboară, Înaintea lui să vie, Să-i zică de-i mulțămit Precum firea l-au urzit, Că-are scop ca toate trepte Dup-un nou calup să-ndrepte

Tu, momițo, vino-ntăi! Între tine și ai tăi Fă o dreaptă asemănare, Cine vro meteahnă are?

După o tumbă ce-au făcut, Momița au început: Decât mine în toată lume Nu e nime mai lăudat La talent, la spirit, la nume, Nici e mai frumos format. Umblu-n patru și în două, Eu scornesc tot modă nouă, Și al meu chip frumușel Omului au fost model. Însă ursul, unchiul meu, Este urât și nătărău, Și cu minte numa ar fi Când pre mult nu s-ar mândri.

Ursul care apoi vine Foarte-i mulțămit cu sine I se pare, după modă, Pe elefant a-l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta.

Elefantul, ce se știe Că e plin de-nțelepție, Critică pe-a mării chit Că mult pește au înghițit.

De altă parte o furnică, Ce se crede un colos, Chiar pe lindenea critică Că n-aduce vrun folos.

După aceea s-au chemat Din pământului popoare Cât-un ales deputat Ca să spuie ce le doare. Dar ș-aici s-au înțăles Că a fiecărui lege Este propriul interes, Pre care de bun alege. Să văzu deci neputință A preface vro ființă.

Că a lumei Împărat, Când pre om au fabricat, Celui tont și lui ghibaci O păreche au dat desaci, Ca zmintelele nebune

În acii desaci s-adune. Dar omul a lui pacate, Ca la ochii săi s-ascundă, În desacul de la spate Totdeauna le-acufundă, Iar cele străine sminte În desacul dinainte.