Poezie
Guzganul de cetate și cel de câmp
Gheorghe Asachi · 1 min
Dineoare un guzgan,
Politicos cetățan,
Pre guzganul de câmpie
L-au poftit la prânz să vie,
Că nu tot mereu lăcuste,
Ce mai bun ospăț să guste
Pe vărgat, frumos covor
Așternut-au masa lor;
Las să giudice oricine
Cât li-au fost atunci de bine
De confeturi și de pui
Fărmăturile adună,
Însă pănă a fi sătui
Deodată ușa sună;
Asta-i umple-atât de frică
Încât pofta li să strică
Cetățanul sprintinel
Scapă, ș-altul după el
Iată tropotu-ncetează
Și guzganii iar s-așază.
Cetățanul, mângâiet,
La țăranul spăriet
Zice: En apucă, frate,
Să mai roadem la bucate!
Dar acest-au zis: Destul
De astă masă eu-s sătul,
Vino mâne tu afară
De-i gusta ospăț de țară.
Tupilat într-un ungheri,
Nu am masă de boieri,
Nime însă ca aice
N-a veni ca să ni-o strice,
Și de fărmături sărace
Îndopa-ne-vom în pace.
Eu te las cu sănătate,
Eu voi șegi cu frica-n spate,
Nici mai delicată masă
Care-apoi pe nări să-mi iasă!