Poezie

Iepurile și broasca țăstoască

Cătră un scop de iute alergi, Nu agiungi, de-ncet nu mergi. Iepurile ș-o țăstoasă Ni dau prubă curioasă.

Zis-au broasca cea târzie Iepurelui sprintinel, Că ea, pășind cătinel, Mult mai sigură a să vie Și mai iute la un scop, Decât dânsul în galop. Încât pus-au rămășag Ș-au ales de țântă un fag.

Iepurile, care crede Că puterea-n călcăi șede, I-au zis: Ți-ai ieșit din minte, Soro, pas tu înainte! De-oi purcede la asalt Sunt la țântă într-un salt.

Văzând țânta apropietă Și țăstoasa-ngreoietă, Iepurele, după un pas, Stă și rumigă-n popas, Înainte face doi Și atâția pași napoi.

Mai zburda, Adulmeca, Tot la umbra lui visa, Își bătea de broască gioc Că încet pășea din loc.

Când din a lui fantazie Iepurele s-au trezit, Nenea broască cea târzie, Neabătută-n calea sa, Pe încet, dar tot urma, Ș-agiungând întăi la fag Prinde a ei rămășag.

Apoi iepurelui zice: Tinerel ești, vinetice, Nu-i de-agiuns a fi ușor, Mintea-n cap stă, nu-n picior! Oare ce ai face, frate, De ai purta ș-o casă-n spate?

Iași, 12 noiembrie 1857