Poezie

Imnul de sară

Gheorghe Asachi · 1 min
Când Pionul îmi ascunde a luceafărului rază Ș-umbra nopței se răspânde pest-a ceriului tărie, Chiar ca stele nemurinde l-al meu cuget scânteiază Ale epohei trecute de mii fapte-icoana vie Și-n memorie-mi invită melanholic, dulce cânt Despre-a patriei mari oameni ce zac astăzi în mormânt.
Toate-n giurul meu sunt mute; preste murii ce-n vechime Răsunau de imne sânte mușchiul verde se întinde; La serbare și la triumf nu mai cheamă pe giunime Cel cuvânt ce-n inimi nobili patriot-amor aprinde, Ș-a eroilor nepotul, moștenirei lor străin, Azi la fiii săi nu lasă decât un amar suspin.
Dar din fere ovelite, und-a lui memorie zace, Sunetul a lirei mele în trecutul să-l repoarte, Pe strămoși să-i prezenteze, ce-n resbel, precum în pace, Prin credință și unire aparau a patriei soartă, Încât prin a lor virtute, ce fu arma lor și scut, În un curs de ani a mie astă țară s-a ținut.
În lucoare maiestoasă, de timp repede mânată, P-Alexandru Bun să vază, ce ni-a dat legi ș-o coronă, Pe cel fulger a lui Aris, Ștefan, ce cu mică ceată A învins pe regi, pe eroi ș-al Asiei legionă, Pe a Lupului trei fiice, ce-n frumseță s-a mărit Și-n Suceava pe anticul Ilion a înnoit.
Între nor de ambrozie, purtate de turturele, Ce de gemete duioase sună-n giur o armonie, Repede chiar ca o clipă, tinere trec vergurele, Între care cunosc Una, ce-ncă-n inima me-i vie; Ele-n lume nu simțiră nici durere, nici amor, Și trecând de-aici sporit-au ale îngerilor hor.
Acordează a ta arfă, fiio a giuniei mele! Pe cea stânc-a Petrodavei s-așăzămu-ne-mpreună, Cât Cernegura pinoasă va luci di-a nopței stele, Pe când freamătul pădurei ș-unda murmur dulce sună, Să cântăm d-acele fapte; călătorul ce-asculta De a noastre zise poate un răsunet va pastra!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere