Lupul și mielul

Orice face cel mai mare, Dreptate-n toate are, Precum vom videa aice Din o fabulă ce-oi zice.

Un miel foarte însetat S-adăpa în râu curat, Unde lupul, cătând pradă, Începu cu mielul sfadă, Zicându-i cu rost turbat: Ori de ce mă înfruntezi Și să turburi cum cutezi Limpedea mea băutură? I-au zis mielul: Doamne, iartă, La mânie nu te-ntartă, Mai ales dacă ai vra Să-nțelegi măria-ta C-apa din sus cură-n vale La șerbul măriei-tale; Și s-o turbur eu nu pot Cu piciorul, nici cu bot!

Mi o turburi și-acum iară, I-au zis cruda acea fiară; Știu că-n anul cel trecut Tu de lupi ai zis bârfele! Cum puteam să zic acele, Când n-am fost încă născut? Crede, doamne, că ș-acuma Eu sug lapte de la muma. De n-ai fost tu, apoi, zău,

Au fost un frate al tău. Nici un frate eu nu am. Așadar, ț-au fost vrun neam, Că toți câni, păstori și oi Bat din veci resbel cu noi! Zicând ceste, îl îmbrâncă Și îl duce la pădure, Unde, fără să-l înjure, Îl despoaie și-l mănâncă.