Poezie

Momița

Gheorghe Asachi · 1 min
Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai ușor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumușele. Așa odată o momiță, Din filozofilor viță, Care nimica creează, Ce toate le imitează, Prin formal act s-au fost prins Marea toată să o sece Și că-n sec prin ea va trece. Pentru asta au aprins Toți copacii din pădure Și din pietre făcu zgure. Atunci, iacă, cu mirare, Animalii toți strigară: Ce invenție minunată! Iar momița îngâmfată Li făcu acest cuvânt: Multe averi de bun pământ Și ogoare eu voi da Focul apa de-a seca, Iar despoticul guvern Chiar de astăzi voi schimba Și republica-n etern Pentru voi s-a proclama. După ce mai bună parte De moșii mi se va da, Restul n-are să să-mparte, Ce-n comun s-administra. Atunci patriei reformate Dulce soarta va să fie, Comunizmul de frăție, Libertate, Egalitate, De a lua lucruri străine Privilegi e pentru-oricine, Legile și direptate, Ca strigoie răsuflate, Mai veche de piramide, S-aibe ca invalide Și căzute-n hebeție Pensie din Visterie. Dar pe când ea declama, Pe un asin întreba Dacă scad a mărei unde. Încă nu, ista-i răspunde. Nu să turbură încă apa? Parcă doarme,-i zice iapa. Dar momița prefăcută Elementelor împută Că nu i s-au nemerit Cele ce au profetit. Ș-operația tot așteaptă. Oare ce-au urmat în faptă? Au ars arbori din pădure, Iar din marea cea adâncă N-au scăzut o picătură. Mai ales sporit-au încă. Codrul daună grea au atras, Marea, mare au rămas, Așa câte un șarlatan Ni propune un frumos plan, Zgură chiar cu poleială Care ploaia curând spală.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere