Ochii și nasul

Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi rămas De-ntâmplări să n-aibă nas, Cine ar fi acel magar Ca să poarte ochelari? Din aceste, lămurit, După legi am dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit!

La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte Așa vederate au scos Că au dovedit pe dos, Fără nici un pic favor, Nici prepus de strâmbătate, Cum că ochii au dreptate Preste ochelarii lor. Dar urechea, care-n faptă A limbei au înțăles Mituirea în proces, Hotărârea-ncheie dreaptă: Nasul drit de proprietar Aibe preste ochelari, Ochii se vor mărgini Prin ii numai a privi.