Poezie

Pentru compunerile poetice în limba națională

Gheorghe Asachi · 1 min
Tinerel și verde dafin împlântat-am dinioare Și-nălțat-am cătră ceriuri cu rugi pofte umelite, Ca să vadă și românii cele ramuri înflorite, Ce urzesc cununi de laudă și dau numelui lucoare.
Am rugat pe blândul Zefir ca din nori să se coboare Și pre el să-ntindă vara a lui aripi aurite, Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite, Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare.
Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va,
Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază, Român vrednic de cunună doară între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei rază.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere