Vulpea și țapul

Un bărbos țap cornuratic, Cu o vulpe, dineoare Se dusesă la varatic Ca să facă-o vânătoare. Țapu-i tont, dar fumuratic, Soțul său e viclean practic.

Însetați ambi de căldură, Într-un puț s-au coborât; După ce prin beutură Pofta lor au răcorit, Zis-au vulpea: En, cumătre, Nu-i destul a s-adăpa; Dintr-aceste oable petre Oare, zi-m, cum vom scăpa?

Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i Prutul Nu m-agiungea priceputul!

Însă vulpea nu se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a intra tu ai gândi De-acolo cum ai ieși. Deci en vezi acuma, țape, Din puț cine să te scape, Ș-apoi ie mai bine samă! Iartă dacă eu m-am tras, Dar un interes mă cheamă, Care nu pot ca să-l las

Orice lucru-nființezi Rezultatul să-i prevezi.