Poezie

Corbea Haiducul

Balada face parte din culegerea de foclor a lui G. Dem. Teodorescu și a fost scrisă la Lacul Sărat, în ziua de 9 august 1883, după lăutarul Petrea Crețul Solcanul.

Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine Să vă spui pe "Corbea" bine! Frunză verde peliniță, Zace-mi, zace în temniță, Pus de vodă Ștefăniță, Zace-mi Corbea viteazul, Zace-mi Corbea haiducul. În temniță la Opriș Unde-mi zace Corbea-nchis, Șade-n apa Până-n sapă Și-n noroi Până-n țurloi, Cu lacăte pe la ușe Cu mâini dalbe în cătușe, Iar la gât pecetluit Cu cinci litre de argint, Cum n-am mai văzut de când sunt. Frunzuliță trei foi late, De ce în temniță-mi șade? Pentr-un paloș ferecat, Numa-n aur îmbrăcat, De nu știu cine furat; Pentr-un roșu bidiviu, Cal nebun, roșu zglobiu, Ce-a fost prins de prin pustiu. Și-n temniță de când șade? De nouă ani jumătate Ș-alte trei zile de vară; Numele-i merge prin țară. Frunza verde de cicoară, Tot mai zace-ntemnicioară Nouă ani și jumătate Și alți nouă îmi mai șade: De trei ori tot câte nouă Îmi fac douăzeci și șapte De când în temniță șade. Azi e sfânta sâmbătă, Mâine mi-e duminică, Chiar Duminica cea mare Zi de sfântă sărbătoare. Ies din sfânta mănăstire, De la sfânta leturghie, Toți boierii la plimbare, Și vodă, la vânătoare. Frunzuliță lemn uscat, Iaca, măre s-a-ntâmplat Că chiar măiculița Corbii Fugită-n țara Moldovii, Babă Slabă Și-nfocată, Dar la minte Înțeleaptă, La cuvinte Propiată Și-n zarafir îmbrăcată, Vreo trei-patru oușoare Duce Corbii la-nchisoare. Și-n temniță de mâncare. Lua târgul Tot de-a lungul Și uliți d-a curmezișul Pe unele Se-ndrepta, P-altele Se rătăcea. Pân' la temniț-ajungea. Iar dacă mi-și ajungea, Baba Slabă Și-nfocată Dar la minte Înțeleaptă, La cuvinte Propiată Cu zarafir îmbrăcată, La fereastră s-așeza Și din gură tot striga: - Corbeo, maică, aici ești? Corbeo, maică mai trăiești? Spune-mi, maică, de ești viu, Spune maichii, ca să știu; Că de-ai fi măicuță mort, Să dau la popa d-un ort, Cu popă să te citesc, De pomeni să-ți îngrijesc! Corbea dac-o auzea, Glasul că-i înțelegea Și din gură-i răspundea: - Maică, măiculița mea, Maică, parcă tot sunt viu, Dar numai sufletu-mi țiu. În temniță m-am uscat, Că-n ea, de când am intrat, Din chica ce mi-a crescut Mi-am făcut De așternut, Cu barba m-am învelit, Cu mustăți m-am ștergărit. Aicea, când am intrat, Ce-am văzut când m-am uitat? Bâjbâiau Șerpoaicele Și erau Ca acele, Broaștele - Ca nucile, Năpârci - Ca undrelele. Acum sunt șerpoaicele, Maică, sunt ca grinzile, Broaștele - Ca ploscile, Și năpârci - ca buțile. De când, maică, am intrat, Pic de vin n-am mai gustat, Somn nu m-a mai apucat, Pe toate că le-am răbdat Și pe toate le-aș răbda De n-ar fi una mai rea, C-o drăcoaică De șerpoaică, Bat-o Maica Precista S-a-ncuibat în barba mea. Ea, maică, că mi-a ouat, Ouăle și le-a lăsat În fundul șalvarului, Fundul pozunarului; În sânul meu c-a clocit; Și puii și-a colăcit În sânul meu că și-i crește Și de coaste mă ciupește. Unde, maică se zgârcește, Inimioara mi-o răcește! Unde, maică, se întinde, Inimioara mi-o cuprinde! Mă-sa, dacă-l auzea, Mă-sa, măre, ce-mi făcea? Nici o clipă nu pierdea, Ci degrabă că-mi pleca, La cârciumă se ducea, Mâna pe-o cofă punea, Cincispreci oca vin turna, Iute-napoi se-ntorcea La fereastră c-o ducea Și-n mână Corbii c-o da. Corbea, dacă mi-o vedea, Tocmai din adânc ofta. Ochii la cer îndrepta, La Dumnezeu se gândea, La Dumnezeu se uita. Dumnezeu că se-ndura, Dumnezeu l-învrednicea Și putere că-i dedea. El, dacă se odihnea, Cu ochii negri se uita, Cofa cu mâna lua, Într-o parte se lăsa, Cam într-o rână Se da, Cofa la gură Ducea, Buze pe cofă Punea, Și din cofă când sorbea, Tocma-n fund că-i răsufla. Și când cofa arunca, Peste cap cofa când da, Paisprezece hoți dobora Și pe loc îi omora. Apoi cu mă-sa vorbea Și din gură ce-i zicea? Maică, măiculița mea, Nu-i păcat de viața mea? Stau în temniță băgat Pentr-un paloș ferecat, De nu știu cine furat, Pentru Roșul bidiviu Pentru Roșul meu zglobiu: Altă vină nu mai știu. M-am gândit, M-am răzgândit Și iată ce-am plănuit! Azi e sfânta sâmbătă, Mâine e duminică, Chiar Duminica cea mare, Zi de sfântă sărbătoare Când ies domni la vânătoare Și boierii la plimbare. Tu, măiculiță, să te duci Și pe vodă să-l apuci, De departe să-ngenunchi, Mâna, poala să-i săruți, De d-aproape să te rogi Și din gură tu să-i zici: "Iartă, doamne Ștefan-Vodă, Iartă, doamne, pe Corbea, C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeșii, Bănetul ca vameșii Ș-o fi-n rând cu boierii!" Du-te, maică, și te-ntoarce, Doar mânia i s-o-ntoarce. Baba, unde-l auzea, Baba nu mai aștepta: Chiar atuncea se ducea, Drumul lui vodă-l ținea De departe-ngenunchea, Mâna, poala-i săruta, De d-aproape se ruga Și din gură mi-i zicea: - Iartă, doamne, Ștefan-Vodă, Iartă, doamne, pe Corbea, Sărăcuț de maică-sa, C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeșii, Bănetul ca vameșii Ș-o fi-n rând cu boierii! Ștefan-Vodă-nțelegea Unde baba-l atingea, Și-n gura mare-i zicea: - Babă Slabă Și-nfocată, Dar la minte Înțeleaptă, La cuvinte Propiată, Ascultă, babo, la mine, C-o să-ți spui de Corbea bine. Azi e sfânta sâmbătă, Mâine e duminică, Chiar Duminica cea mare, Zi de sfântă sărbătoare, Ș-ai să fii d-o soacră mare. Lui Corbea, pecetluit Cu cinci litre de argint, Fată mare i-am găsit, Frumoasă cum nu e-n lume, Ș-o cheamă, babo, pe nume Jupâneasa Carpena, Adusă Din Slatina, Numai din topor cioplită Și din bardă bărduită, Pe la vârf cam ascuțită, Pe la mijloc e strujită, La tulpină văruită, Pentru Corbe-al tău gătită. Babo, am mai îngrijit Lăutari de i-am tocmit Lăutari de București, Pe galbeni împărătești, Cu papucii Gălbiori Cu ceacșirii Roșiori, Când îi vezi, te înfiori Și te cutremuri să mori! Cât era ea de bătrână, Sărea mai ca o copilă: Într-o fugă alerga Și la Corbea se ducea, La temniță ajungea, De fereastră se lipea, Toate i le povestea. Corbea, dacă-mi asculta, Corbea greu se necăjea Și oftând îi răspundea: - Ci taci, maică, la naiba, Că așa e femeia: Poale lungi și minte scurtă, Judecată mai măruntă, Cap legat, inima-ncinsă, Și de minte necoprinsă. Eu ți-am zis duminică, Tu mi te-ai dus sâmbătă. Jupâneasa Carpena, Adusă Din Slatina Nu mi-e, maică, soția, Ci-mi este, maică, țeapa Să mă cunune cu ea, Sărăcuț de viața mea. Lăutarii Cine-mi sunt? Vulturii Ce zboară-n vânt Cu penele zugrăvite, Cu boturi de pietre scumpe, Cu picioare Gălbioare Și de sânge roșioare. Ei pe mine s-or lăsa Cu carnea-mi s-or sătura, Cu sânge s-or adăpa: Iacă, maică, nunta mea! Mă-sa unde-l auzea, Îmi ofta Și îmi plângea, Cu pumnii-n cap se bătea, Iar Corbea ce mi-i zicea? - Lasă, maică, bocetul, Ca să nu-ți pierzi cumpătul, Că de păcatele mele Oi da seama eu de ele. Văz că nu vrea Dumnezeu Ca să scape Roșul meu: D-o scăpa el, mă duc eu. De vrei, maică, eu să scap Du-te iute și degrab', Du-te-n țara Moldovii, Du-te la grajdul Corbii, La groapa cu șapte nuci, Pe Roșul să mi-l aduci, Deșelat și desțolat, Ca păunul nerotat; Dar să nu uiți, maica mea, O perniță de subt șea, Nici prea lungă, Nici prea scurtă, Cusută Cu pietre multe Bâcsită Cu pietre scumpe, Și cioltarul de argint, Face dâră pe pământ, Cum n-am văzut de când sunt Și cu el de te-i întoarce, Să vii la oraș încoace, Cu Roșul Legat de frâu, Cu frâul Legat de brâu. Iar vodă, de l-o vedea, La suflet l-o săgeta: El pe mine m-o chema Să-i încalec pe Roșul, Ca să-i vază umbletul. Du-te, maică, și să vii Că tot oi fi printre vii. Unde baba l-auzea Tistimel îmbrobodea, Cărăruia-și apuca Și mergea, măre, mergea Până colo-n Moldova, Cum îi zisese Corbea. Acolo de-mi ajungea, Sapa-n mână că lua, Tot gunoiul răscolea, Și, trei ceasuri de-mi săpa, Grajd de piatră că găsea Și pe Roșu-l destupa. La ușe când ajungea, Lacăt la ușe găsea, Lacăt mare cât cofa Pe cheier, mare, chema, Douăsprezece chei căta Până când le potrivea, Lacătul că-i deschidea Baba ușea descuia Și pe Roșul când vedea, Ochii i se-ntuneca. Cu jeratec îl hrănea, Cu apă îl adăpa, Cu vinișor îl spăla. Baba, măre, că-mi lua Și perniță de supt șea, Cusută Cu pietre multe, Bâcsită Cu pietre scumpe Și cioltarul de argint Face dâră pe pământ. Roșul din gură-i zicea: - Șterge-mă, bătrâna mea, Că v-o fi, babo, păcat Aici de când m-ați băgat: Că mi-am intrat tretior, Ș-acuma ies bătrâior. De căpăstru de-l lua Ș-afară de mi-l scotea, Vânt de vară Mi-l bătea, Vânt de seară L-adia. Roșul mi se-nviora, Ochii roată că-și făcea, Pretutindeni se uita, Toată țara cuprindea, Și-n tafturi De se umfla, Pământuri Cutremura, Și-ncepea De râncheza, Casele că răsuna, Casele se dărâma, Numai stâlpii rămânea. Râncheza Și se uita: Căta, măre, pe Corbea! Baba pe Roșu-l lua, De căpăstru-l aducea, La oraș că-mi ajungea. Când pe uliță intra, Roșul, măre, râncheza: Negustori se spăimânta, Boieri afară-mi ieșea, Toți de Corbea că-mi vorbea Și din gură mi-și zicea: - Parc-ar fi scăpat Corbea! Cine pe babă-ntâlnea, Cine pe Roșul vedea, Tot mereu că-mi întreba: - Nu ți-e Roșul de vânzare, Să-ți dăm galbeni si parale, Ori să faci d-un schimb cu noi, Pentru unul să-ți dăm doi, Ți-om plini până la trei? Dar baba ce răspundea, Dar baba ce le grăia? - Nu mi-e Roșul de vânzare, Nu mi-e Roșul de schimbare, Ci-mi este de dăruială Cui o da pe Corbe-afară! Negustori, cum auzea, Boieri, când înțelegea Babei, măre, răspundea: Du-te, babo, la naiba, Nu ți s-ar plini vorba! Când era Corbea prin țară, Ne facea Și de ocară, Că dacă ne jăfuia Și dacă ne înmuia, Când îi mai ziceam ceva, Măciuca că-mi scutura Și de spete Ne-ndoia Și neveste Ne răpea Și cu ele Se plimba! Ea la temniță mergea Și lui Corbea-l arăta, Iară Corbea mi-o-nvăța Ce să facă maică-sa. Foicică ș-o lalea, Baba ici, baba colea, Baba-mi bate ulița Tot cu Roșul după ea, Pe Roșul Trăgând de frâu, Cu frâul Legat de brâu. Și mergea, măre, mergea Pân' la curte mi-ajungea. Dar la curte ce era, Dar la curte ce găsea? Vodă-n palme că bătea, Divan mare c-aduna: Toți boierii că-și chema, Toți boierii că-mi venea Ca să-nsoare pe Corbea Cu mireasa Carpena, Adusă Din Slatina, Și să-i facă nuntă mare Ca-ntr-o zi de sărbătoare. Iacă, măre, se-ntâmpla Că și baba mi-și trecea, Pe Roșul Trăgând de frâu, Cu frâul Legat de brâu. Ștefan-Vodă, de-l vedea, De fereastră Se lipea, Barba-n gură Sumetea, La boieri că-l arăta, Râvna-n suflet le intra. Și ei, măre, ce-mi făcea? Slugulițele ce-avea, Călărașii ce-i slujea Ei la babă trimitea Ca să-ntrebe pe baba De-i e Roșul de vânzare, Tot pe galbeni și parale, De-i e Roșul de schimbare, Pentru unul să-i dea doi, Să-i plinească pân' la trei. Dar baba ce răspundea? Baba una c-o ținea: Nu mi-e Roșul de vânzare, Nu mi-e Roșul de schimbare, Ci-mi este de dăruială Cui mi-o sta pe el călare. Vodă, dac-o auzea, Boierii, dacă vedea, Pe slujbași că trimetea Să-ncalece pe Roșul, Să le-arate umbletul, Că le-a râmnit sufletul. Slugi la Roșul se ducea, Slugi la el năvală da, Mâna pe dârlogi punea, Pe spate mi-l netezea, De șea că se sprijinea. Roșul nimic nu făcea, Făr' de numai c-aștepta Călărețul când sărea, Ș-atunci bine că-i venea, Numa-n tafturi se umfla Și departe-l azvârlea, Fierea-ntr-însul cătrănea, Mort pe jos îl așternea. Trânti o dată, de două, Trânti măre pân' la nouă Când... baba dacă-și vedea, Milă că i se făcea, La Ștefan-Vodă mergea Și din gură mi-i zicea: - D-alei, doamne Ștefan-Vodă, Copil ești, Ori tot mai crești? Nu-ți mai fărâma oastea, Că nimeni n-o-ncălica, Afar' numai de Corbea! El singur l-o-ncălica, Să v-arate umbletul Cum n-a mai văzut omul! Ștefan-Vodă mi-auzea Și din palme că-mi bătea, Poruncă la slugi dedea Ca s-aducă pe Corbea, Că-l așteaptă și curtea, Și curtea și mireasa. Slujitorii că-mi pornea Și pe Corbea că-l scotea, Și pe Corbea-l aducea Pe două roate de plug, Cu lănțușul pus la gât Și la piept pecetluit Cu cinci litre de argint, Cum n-am mai văzut de când sunt. Corbea-n curte când intra, Cocoane se spăimânta, Boierii cruce-și făcea De urât ce mi-l vedea: Barba 'I bate genunchiul, Chica 'I bate călcâiul; Barba și mustățile 'I-acoperă mâinile; Genele, Sprâncenele 'I-nfășoară brațele, Atunci vodă, de-l vedea, Ce din gură că-i zicea? - Corbeo, nu mai suspina C-a sosit și ziua ta: Că azi mi te-om cununa, Ca să joci la nunta ta. Pân' s-o găti mireasa, Ia-ncalică pe Roșul, De ne-arată umbletul, Că ne-a secat sufletul. Dar Corbea ce-i răspundea Și din gură ce-i zicea? - Cum o vrea măria-ta, Dar să-ncalic n-oi putea, Că mi-e legată mâna; Iar d-ai frică c-oi scăpa, Zi să-mi lege Pe dreapta, Să-mi dezlege Pe stânga. Și când vorba-și isprăvea, Ștefan-Vodă poruncea Și pe stânga-i slobozea. Corbea, măre, ce făcea? Iar la vodă se-ntorcea Și din gură-i mai zicea: - Să-ncalic, măria-ta, Teamă mi-e că n-oi putea Când pe Roșu-ncălicam, Mâinile-n cătuși n-aveam, Nici eram pecetluit Cu cinci litre de argint De la piept și pân' la gât. Ștefan-Vodă, de-auzea, Ștefan-Vodă poruncea, Pe toate le fărâma. - Încalică! îi zicea. Corbea, măre,-i răspundea: - De ți-e frică c-oi scăpa, Leagă-mi, doamne, pe dreapta, Dar să-ncalic n-oi putea. Când pe Roșu-ncălicam, Frumușel că mă tundeam: Rădeam Barba voinicește, Lăsam Chica haiducește, Dar acum nu mă cunoaște Și la mine nu se lasă! Ștefan-Vodă ce făcea? Ștefan-Vodă poruncea Și pe Corbea că-l tundea Și pe Corbea că-l rădea, Că cu minte judeca Că tot l-așteaptă țeapa. Corbea se mai învârtea, Corbea pe Roșul privea Și din gură ce zicea? - Gata sunt, măria-ta, Dar știi, doamne, au nu știi, Când pe Roșu-ncălicam Ce fel de haine purtam? Pe Roșul, doamne, puneam Ăst cioltar, tot de argint, Lat și lung până-n pământ, Ș-astă pernă tescuită, Cu pietre scumpe-mbâcsită, Și mă armam Soldățește, Și mă-mbrăcam Chip domnește: Roșul că mă cunoștea, Roșu singur se pleca. Ștefan-Vodă, d-auzea, Și mai mult se-nfierbânta, Și mai mult la cal poftea. Hainele Că-și dezbrăca, Armele Că mi-și scotea Și lui Corbea le-arunca. - Ci-ncalică! îi zicea. Corbea, măre, se pleca, Corbea, măre, le-mbrăca. De Roșul s-apropria, Cruce mare că-și făcea Și-n minte că mi-și zicea! "Mulțămesc lui Dumnezeu Și de bine și de rău! De-nalic pe Roșul meu , Acu-mi scapă capul meu!" El la Roșul se ducea, Frumușel că-l netezea, Haiducește-i fluiera, Iar Roșul că-i râncheza. Picioru-n scară punea, Dar piciorul Nu-ncăpea, Și-atunci semnul Că-i făcea: Roșul, măre,-ngenunchea Până Corbea 'Ncălica. Toată curtea Se mira! Dar Corbea ce mai făcea? Către vodă se-ntorcea Și din gură-i mai zicea: - D-alei, doamne Ștefan-Vodă, De ți-e frică c-oi scăpa, Zăvorăște-ți Curțile Și închide-ți Porțile, De la poarta cea mai mică Pân' la poarta cea mai mare, Fiindcă Corbea e călare: Mai armează-ți Slugile Și-ntărește-ți Străjile, Să te lase grijile: Pune, doamne, dorobanți, Mai mărunți și mai înalți, Unii Tot cu pușca Plină, Alții Cu sabie'N mână Să dau Roșului drumul, Să v-arate umbletul, De ți-e drag ca sufletul! Ștefan-Vodă se-ntorcea, Cu boieri se sfătuia Și boierii ce-i zicea? - Dac-ai face, doamne-așa, N-are pe unde scăpa, Că nu-i ucigă-l-crucea! Ștefan-Vodă i-asculta Și poruncă poruncea: Strejile Că întărea, Porțile Că încuia, Curțile Că zăvora Și cu mintea cugeta: "N-are pe unde scăpa, Că nu-i ucigă-l-crucea!" Iată Corbea că-ncerca Iată Corbea că-mi pornea. Drumul Roșului când da, Brazdă neagră revărsa; Când pe Roșu-l frâncuia, Cu copita când lovea Pietrele că scăpăra, Brază roșie vărsa: Cât e brazda plugului Atât e a Roșului! Odată curtea-nvârtea, Iar când fu de-al doilea, Printre lume se băga: De mă-sa s-apropia Nimeni seamă nu-i băga Iar dacă s-apropia, Mâna pe mă-sa punea De-a-ncălare-o arunca, Lângă el c-o așeza. Și-mi pornea, măre, pornea, Curtea mare de-nvârtea, Curtea mare ocolea, Ocolea de-a doilea. Dar pe când se învârtea, Ochii-și negri d-arunca, Zid d-a curmeziș îmi sta. Și, când bine că-i venea, Unde zidul 'Nalt era, Pe Roșul Că-l sprijinea, Pe Roșul că-l repezea, Și Roșul că-mi sforăia, Dincolo de zid sărea Cu Corbea și cu mă-sa: Toată curtea-nmărmurea! Atunci Corbea se oprea, Cu Ștefan-Vodă vorbea Și din gură-l judeca: - D-alei, doamne Ștefan-Vodă, Ce ți-am fost eu vinovat De-n temniță m-ai băgat? Telegari nu ți-am furat, Cocoana nu ți-am luat, Copiii nu ți-am prădat: Tu-n temniță m-ai băgat Și m-ai ținut nemâncat, Nemâncat, neadăpat, Ca p-un mare vinovat, Să stau cu șerpoaicele Și să-mi cânte broaștele, Să hrănesc năpârcile. Acum, doamne Ștefan-Vodă, Ai oameni Ca să-ndrăznească Cu cai buni Să mă gonească, Ca să mă mai logodească Cu mireasa cea domnească, Cu mireasa Carpena, Adusă Din Slatina? Cum zicea Și cum vorbea, Pinteni Roșului că da Și, măre, dacă-mi pleca Înc-o dată-i mai zicea: - Rămâi, doamne, sănătos, Că la bune mâini ți-am fost! Iară vodă-i răspundea: - Nu este din vina ta, Ci mi-e chiar greșeala mea. Umblă, Corbeo, sănătos, Ca un trandafir frumos, Că la bune mâini mi-ai fost! Și când Corbea se ducea, Corbea, măre, tot zicea: - D-alei, doamne Ștefan-Vodă, D-o da bunul Dumnezeu Să facă pe gândul meu, Știu că bine ți-ar mai fi Și de mine-ai pomeni, Numai eu să mi te-apuc De vreo doi-trei pași la câmp! Corbea, măre, ce-mi făcea? El p-atât nu se lăsa: La temniță se ducea, O oca de vin umplea, Pe vătaf că mi-l chema Și din gură mi-i zicea: - Poftim, vere, vin de bea, Că și eu m-am îmbătat, Fiindcă vodă m-a iertat! Vătaful, când auzea, Vătaful se bucura: Oca din mână-i lua Și la gură c-o ducea. O ducea, ori n-o ducea, Că Corbea nu-l adăsta: Mâna-n păr că mi-i punea, Cu gura mi-l judeca: - Nu ți-a fost, măi, de păcat Că de viu tu m-ai mâncat? Douăzeci și șapte ani Știi cum mă mai chinuiai! Cum din gură-l judeca, Paloșul domnesc scotea; Șapte bucăți îl făcea, Și de păr îl apuca, Capu-n temniță-i zvârlea, Trupu-afară rămânea Și la câini, măre, că-l da, Iar din gură-i mai zicea: - Măi vătaf, minte să ții L-altul de hac să nu vii Și să-nvețe de la mine Cine-o mai face ca tine! Iar d-aci dacă pornea Și pe Roșu-ncălica, Tot la curte se-ntorcea: Drept pe poartă că intra, Că nimeni nu-l aștepta. Ștefan-Vodă ce-mi făcea? Cu boieri se sfătuia Și la masă-i ospăta. Corbea, dacă-mi ajungea, De pe cal descălica, Tocma-n casă că-mi intra. Ștefan-Vodă tremura, Boierii încremenea. De frică ce le era, Ei la masă că-l poftea. Dar Corbea ce mi-și făcea? El la masă nu ședea 'N pragul Ușii se punea, Paloșul În mâini că lua, Mânecile-și sumetea, Pe boieri că mi-i tăia: Sânge la glezne era. Apoi Corbea se scula, Iar pe Roșu-ncălica, Și pe Roșu-l repezea, Ș-apuca de mi-și mergea Tot în Țara Ungurească, Acolo să haiducească. Boierașii să-mi trăiască, Pe lăutar să-l cinstească, Că boieri s-or pomeni Până soare-n cer o fi!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere