Iepurele, ogarul și copoiul — Grigore Alexandrescu

Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, Iar labele vor fi pentru jeluitor.“

(„Romînia literară“, 16 aprilie 1855)