Poezie

Lucrătorul

Să mergi din zori pe străzi întortochiate În galerii săpate de-un sobol, Să simți în tine gânduri sfâșiate Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.

Să te privească miile de case Cu chipul scrutător de la etaj, Manta de plumb pe trup să ți se lase, Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești : « Curaj ! »

S-auzi în juru-ți vuiet de mașina Cu uruit mecanic, frânt, de roți, Călăi de fier, în fața ta să vină, Și să-i îndemni la crima lor pe toți,

Apoi sorbind din cuminicătura Pe care-o da al fabricei alb fum, Să te întorci, înăbușindu-ți ura, Cu capul în pământ, pe-același drum.