Poezie · 1920
Ochii
Albaștri, negri, dragi, frumoși,
Câți ochi n-au căutat spre soare!
Acum ei în morminte dorm,
Iar soarele tot mai răsare.
Nopți dulci, de-un farmec negrăit,
Atâția ochi au încântat!
Si-acuma stelele lucesc,
Iar ochii s-au întunecat.
Să se fi stâns privirea lor,
Pe totdeauna abătută?
O, nu! ei numai s-au întors
Spre-o lume nouă nevăzută;
Si precum stelele ce cad
În cer își schimbă locul lor,
Așa și ochii ațipesc,
Dar nu-i adevărat că mor!
Albaștri, negri, dragi, frumoși,
Deschiși spre țărmuri fără nume,
Ei dincolo de groapă văd,
Când s-au închis aici, în lume.