Poezie

Poezia

Din ceruri descindută, a mea candidă liră N-am atârnat vrodată la poartă de-mpărați; Când însă-ale lor fapte venind o-nsuflețiră, Din secol pân' la altul etern au fost cântați.

Virtutea prin puterea-mi devine o ființă, Ca zeu pre pământ are și templu, și altar; Și viciul, din contra, din neagra locuință, Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.

Istoria prin mine ia chip, se-nființează, Și libertatea mumă a fericirii fac; Eu timpului dau aripi, prin mine el viază, Și-n candidă fecioară eu pacea o prefac.

La câmp și la cetate, în noapte și în rază, În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt; Conserv ale lor nume în secoli de viază, Fac vie-a lor țărână, dau suflet în mormânt.

Fu noapte, și acuma, când soarele răsare, Venii eroii voștri în lume-a celebra; A lor țărână sacră la vocea mea tresare. Și dacă dormiți încă, cei morți vă va-nvia.

Târgoviștea e templu l-a mea călătorie Și p-ale ei ruine în pace mă așez, Și lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie, Și fapte mari, victorii naintea mea le văz.

1868