Poezie

Portretul

Era poet în suflet, era artistul june, Și creator penelu-i; în contemplarea sa Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune Voind să le imite, un angel copia.

Și a făcut un angel în toată-a lui candoare, O vergine cerească femeia-serafim, Și-a pus umana artă și zelul și ardoare Să reproducă fapta Artistului sublim.

Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare? Și unde e seninul din ochii-ți cerulii, Și sufletul acela din oricare mișcare, Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii?

Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin?

Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor.

Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc.

Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu; Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce Și-l voi via cu focul furat de Prometeu.

Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine Metalica oglindă a artei lui Daguerre? Pe ea știi cum modelul s-absoarbe și se ține Și cum se-ntipărește printr-un arcan mister.

Ideea e ferice, invenția — divină; Dar este-mprumutată din ochii lui Amor; Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină. D-a fost amant artistul, a fost și creator.

In ochii-mi ca-n oglindă se vede-a ta ființă Ș-aievea se refletă în sânu-mi înfocat; Pe inimă ca-n placă, prin calda mea credință, Imaginea-ți întreagă ca zeu s-a întronat.

Domnește și e vie, și anii n-o vor stinge, Și-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta, Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge, Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa:

"Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața! Frumos îți e svolul, angel d-Osana! Și de-mi este scumpă, de-mi place viața, E d-ast sfânt nesațiu d-a te contempla."

Erai vergine castă, aveai pe cap cunună, Pasai să juri credință l-altar, la imeneu, Cu buclele-ți aurii beteala împreună Forma aureola unei copile-zeu.

Și chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator.

Sunt secoli de atuncea la lunga-mi așteptare; Mi-e teamă să pui mâna s-ating acel portret, Și lira-mi îl repetă în sacra-i fiorare; Pe pictorul d-atuncea îl faci acum poet.

E june, încă june în dulcea-mi suvenire Imaginea-ti divină, modelul meu sublim, Ce-ntinerește-n mine și cuget, și simțire, Și-ți spune cine este frumosu-mi serafim.

Ești liberă acuma; ești însuși idealul Acelui frumos angel. Ascultă ruga mea, În inimă-mi citește, și-ntr-însa vei vedea: "Dă copia la pictor, și mie-originalul".

1868