Poezie · 1912
Cântec
Panait Cerna · 1 min
— Ghiocel, ce-mi ieși pe coastă
Cu plăpânde foi!
Gerul, vântul te adastă —
Ce-ai venit la noi?
Fete albe de zăpadă
Stau în preajma ta,
Iară mâine va să cadă
Iarna și mai grea.
— Las’ să vină vântul, gerul.
Bată cât de mult!
Mi-a trimes o rază cerul —
Eu de cer ascult.
Soarele din slăvi mă cheamă.
Soarele divin.
Rupe-a norilor maramă,
Să-l privesc deplin.
Mâine fi-va nor? Ce-mi pasă
Mâine ce-o mai fi!
Astăzi lumea e frumoasă —
Azi voiu înflori.
— Ghiocel, ce mult te-asemeni
Sufletului meu!
Ne-a făcut, pe semne, gemeni
Unul Dumnezeu.
N-a murit de tot durerea
Dragostei de ieri —
Și mă cere mângâierea
Unei noi dureri.
Ghiocele, luminate.
Haide, la un gând!
Chiar de ne-om trezi, măi frate,
Mâine ’n zori plângând...