Șoapte

Eu i-am văzut cum se pierdură singuri Pe drumuri fermecate În freamătul aromitor din crânguri Șopteau, ca-n vis, cuvinte tremurate... Era iubirea, visul cel dintăi: Uitați de tot, ei toate le uitară Privirea lor nu mai zărea-n afară, Atât era de plină de văpăi... Iar luna limpede din înălțime Norocului de-o clipă surâdea, Trezea cântări din somn pe câte-o cracă, Și, bună și duioasă, poleia Cărările pe unde-aveau să treacă Îndrăgostiții ce visau subt ea... Cum mamei care plânge-odrasle moarte I-s dragi copiii toți ce-i ies în cale, Și-i mângâie, și plânge, și-i petrece C-un zâmbet de iubire și de jale, Tot astfel astrul care n-avu parte De suflete ce cântă împreună, De viață care colcăie nebună, Dă mângâieri perechilor uitate Senine raze binecuvântate Cad peste ochi, pe sân și se opresc În sufletele celor ce iubesc Larg seamănă peste întreaga fire Îmbolduri la vieață și iubire...

Eu v-am văzut pierzându-vă-mpreună Subt bolți înfiorate Ah, zâmbetele voastre toate, toate, În sufletu-mi s-adună... Dar uneori, arar, pe gânduri caz; Un demon râde crunt, și râsul spune: "Sărmani nebuni! Jăratecul de azi Ca mâine e tăciune... Iar inimile care fremătează De viață caldă și de veselie Le va-ngheța uitarea Și-or sta departe, fără nici o rază, Pustii și mute, ca o colivie Din care a zburat priveghietoarea...

Ca mâine, alte umbre o să-i fure, Și vor întinde brațele aiure Va trece mut și rece fiecare Pe lângă visul lui de-odinioară. Cum trece orbul, fără să tresară, Pe lângă frumuseți surâzătoare... ...Nu știți că vă așteaptă deșteptarea, Nebuni hrăniți cu vise? Și nu simțiți de-acum că sărutarea Dă mai puțin decât făgăduise?..."

Dar voi rămâneți surzi la profeție! Cântați un imn nebun de veselie, S-acoperiți cuvintele de gheață! Iubiți-vă! Beția de vieață A celor de demult în voi să-nvie Aceasta este clipa pentru care Ne ducem jugul, toți, cu resemnare... Prea trist destinul nostru a părut Făptuitorului necunoscut, Și-a plâns de milă, și ne-a dăruit Această clipă de suspin vrăjit... Îmbrățișați-vă! O sărutare Să fie cea mai pură adorare Ce din durerea vieții s-a-nălțat Spre Cel ce unul altuia v-a dat... Înlănțuiți-vă cu sete-adâncă! Râdeți, cântați, cât ține visul încă Legați-vă pe veci cu jurăminte: În clipa-aceasta, inima nu minte! Și, dacă mâine vrăjile-o să piară, Nu v-au dat ele-ntreaga lor comoară? Tot ce-a visat pământul vreodată, Tot ce-ar putea să dea vieața toată E-n clipa sfântă care vă-nfioară...

...Se pare că umana nemurire Au pus-o zeii-n visul de iubire De te-a-mbrăcat natura-nșelătoare În purpur, ori în haine zdrențuite, De ți-a deschis izvoarele-i vrăjite, Ori de-ți întinde numai cupe-amare, Tu simți că-n sfântă clipă muritoare. E totul... După ploaie, stânca dură Tot mai păstrează câte-o picătură: Un strop ce licăre abia și moare; Dar în vieața lui de o clipită Răsfrînge raza vecinică din soare O lume infinită: Tot ce-a văzut și o să vază încă Eterna, muta stâncă...