Pilde și ghicitori

Un Cățel odată p-un Cccoș văzînd Din ciob apă bînd, În rîs îl lua și-ncepu să-i zică: „Cusur al naturei, Cocoș de nimică, De ce, cînd bei apă, ridici tu în sus Gîtu-ți ca un fus? Fir-ai fi de rîs! Păcat că trăiești, Pocitură ești.” „Beau, zise Cocoșul; și cînd ridic sus Gîtu-mi ca un fus, Cat să mulțumesc Domnului că-n lume M-a lăsat a face tot la fapte bune, Deșteptînd în ziori P-oameni muncitori, Apoi cînt mereu, Rog pe Dumnezeu Sănătos să ție p-ăl de mă hrănește Și mă îngrijește. Iară tu, potaie, stai în bătătură Ș-o duci toată ziua într-o lătrătură, Ce-ți dă de pe masă rozi ca un lingău, Lingușești stăpînii ca un popîndău. Dar ce e mai rău Și pe Dumnezeu Să-l amăgești vrei, Căci tu apa lingi în loc ca s-o bei.”

P-un timp viscolos Și geros P-un picior ședea o barză stîrcită, De frig rebegită. Totuși milă-avu pe un pui văzînd Tremurînd, Și pe sub aripi îl adăposti. „Ce mai vifor, soro, Barza îi rosti: Așa frig cumplit N-am mai pomenit.” Și-ndată în fulgi-și ciocul și-a ascuns. „Ăsta zici că-i ger! Vrabia-a răspuns, Însă mai anțărț, micuța mea sor’, Aminte mi-aduc, degera din zbor. Că atuncea fu Geruială, da; iar acuma nu. Peste cîte d-astea ierne eu n-am dat Și tot am scăpat ! De tine mă mir, ești bine-mbrăcată Și te-ai speriat ca o curcă beată.” Barza a rămas Mută, fără glas, L-astă limbuție; și foarte-ntristată, Simțindu-se atinsă, încă ș-insultată, Corpul îndreptîndu-și, întoarse-al său cap Și hap ! Dintr-o îmbucătură Nimici îndată p-astă stîrpitură.

Sub un șopron odată O Sanie șinată Ca fulgul de ușoară, Și o Butcă d-ale Slabă-n balamale Se disputau să moară. „N-o veni a iarnă, cu lipsă de soare, Zise sănioara, cu ger și ninsoare, Și-o să vezi atuncea primblări ce-o să trag? Ca vîntul, Răsturnînd pămîntul, La șosea să merg Și-ntr-o clipă iară înapoi s-alerg; Mușterii o sumă voi ca să-mi atrag.” „Ia, taci, talpejano, căruț fără roate, Caleașca răspunse, asta nu se poate; Eu să-mi plimb stăpinii, ca-n leagăn să-i port Stînd alene Între perne Sub coșu-mi cu lustru ca și sub un cort, Apărați de-arșiță, neatinși de vînturi, Duruind pe strade, alergînd pe cîmpuri…” Dintr-un grajd d-alături, un cal, biet, ce dînsul Vegeta pe coaste, îl podidi plînsul Auzind, și zise: „Ușor faceți planuri D-a voastră mișcare, Căci nevoia mare d-alergat sub hamuri Cad p-a mea spinare”.

În vremea cea străveche Se zice că o Streche Legînd prietenie cu un drăcos Dihor, Voiau ca să trăiască ca frate cu o sor’. Moș Barbu, om cu minte, Chemat fu să stea față cum facu-și jurăminte. Întors fiind la sat Băieții l-a-ntrebat: „De ce astă-njosire, să mergi să fii tu martor La astfel de-alianță Murdară ca o treanță?” Iar moșul încercat Acest răspuns a dat: „Dihorul ca un tartor Te mușcă-nveninat, Pîrdalnica de streche Turbată te înghimpă de ustură-n ficat; Ia pas, dacă-ți dă mîna, să nu dai ascultare Cînd ai vro învitare De l-astfel de păreche.”

Zburdalnic Copilandrul mereu tot înjura La pasări ce zbura ; O dată ia la goană Croncanul ce mîncare Își căuta pre lîngă un rîu prea larg și care De ger ce se lăsase Pre margini înghețase. Zbură bietul Croncan și cît colea se puse, Iar neastîmpăratul îndată-acolo fuse. „Dă-mi pace, băiețele, Croncanul lui ii zice. Nimic eu nu-ți fac ție; tu de ce-mi cați price?” „Ah! căci nu pot eu oare Să pui mîna pe tine! Ți-aș smulge pentru mine Ale-aripi zburătoare.” „Zbor nu vei căpăta.” „Nici tu n-ăi mai zbura.” „Fii mulțumit, copile, cu ce firea ne-a dat Eu am aripi; tu însă picioare de umblat, Și minte, dibăcie.” Și astfel ei sfădind După Croncan Copilul fugea ochii țintind. Cea pasăre trecuse Pirîul și se puse P-un pom de ceea parte. Copilul înțestat Nu vede că la mijloc e rîul nenghețat; Ci cată cu de-a-dinsul s-aib-aripi ca să zboare; Cind, bîldîbîc! În apă. Șioiu-l dă-n vuitoare Se zbate; se afundă Și se îneacă-n undă.

În noaptea negurată a unei ierni geroase, La noi cum se găsesc, La Lună-ncep să latre potăi jegodioase Ce-n veci chelălăiesc. „De ce, o javră zice, acel ghem mic prin ceață Aleargă, de se-nhață De noi?” „De ce, alta răspunde, Pe hoți călăuzește, și-n umbră el ascunde P-acei tîlhari ce supăr ai noștri domni, și pace Nicicum nu dă el nouă?” „Noi alt n-avem ce-i face Grăi înc-o potaie, decît în zi și-n seară, Lătrînd mereu să-l facem de rîs și de ocară.” Cu cît mai mult lătrau, Cu-atît se-nverșunau. Cu-ncetul însă ceața încet se risipește Iar Luna și mai falnic pe ceruri strălucește. Să fi văzut acuma latrări și chilomane Și urlete dușmane; Încît megieșia vrun foc că este crede. Vecinii dau ocoluri ; nimic însă nu vede. Atunci spre-a lor odihnă, cu ce pot sar armați Și vor cu dinadinsul s-omoare-ăi cîini turbați. Dar la lumina dulce ce Luna răspîndește Jevroșii buni de gură Cu ochii lor văzură Ce li se pregătește. La fugă o luară De blănile-și scăpară. Și totuși mereu latră la Lună-aste potăi, Sau cățelandri fie, ori niște mari dulăi.

Pe Merit Calomnia nu poate să mînjească ; Și Răul, El nu cată cu rău să răsplătească.

Fiind vecini p-aproape o dalbă Porumbiță Ș-o Găinușe ciușe, Rîvnea cum Porumbelul soția își iubește, Și cum o cuibărește, Sprijinitor fiindu-i, ca un arac la viță. „Așa mi-ar fi Cocoșul, viclean, zise găina, Mai des de mi-l voi duce prin cuib pe la vecina.” Și ambele perechi o strînsă legătură De prietenii făcură. De cinci ori sîntul soare blînd vede trandafirul De cinci ori cruda iarnă usucă însuși pirul; D-atîtea se găsiră și-n cuibu-le vecinii Zi, noapte, unii l-alții, margînd în sfaturi bune Cînd ce si vezi? Găinii De hai, hui, poftă-i vine; și ce în gînd își pune Aceea și îmi face. Cînd la cumătră Rață, cînd pe la Bibilica, Cînd l-alde verișoare, de soiuri galinace Mereu cocoșu-și duce, cît este ziulica. Porumbeii stau ticniți De cuib nedespărțiți. Iar dup-o scurtă vreme, acești soți credincioși Aflară că Găina Păți rușinea mare. Ș-acum își rabdă vina Ducînd ponos în lume de soți prea vițioși.

Omul strigă, cînd îi pare c-oarccine-l asuprește, Și pe tot ce-l încongioară îndîrjit el mi-ți robește. Una zice și-alta face Și nu stă de loc în pace. Cînd el boul mi-ți înjugă și pe cal in chingi mi-ți strînge, Păsări la-nchisoare ține, pentru ce mi se mai plînge? Asuprirea-i este școala din a lui copilărie. Nici văzduh, nici foc, nici apă, împotriv-ai sta nu poate; El răpune vieți multe, și e plin de răutate. Și cînd s-află cîte vrunui binele s-aducă-n lume, Prigonit d-ai săi el piere, deși lasă frumos nume. Păsărarul puse-odată, Într-o strîmtă prinzătoare P-un scatiu ușor de minte, cursă pentru zburătoare. El făcu din păsărică cugetului său unealtă, Și cu glasuri prefăcute dup-un copaci stînd ascuns, Zîdărea bietul scatiu să mi-i dea cîte-un răspuns. Cintezi, pietrușei, sticleți Și florinți de cei semeți S-amăgise Ș-o pățise. Pițigoiul cu iubire al său cîntec își cînta: „Cinci Opinci Într-un picior Și tot stă călcîiul gol”. Cugetînd cu hărnicie d-ale hranei a-și căta; Cînd pe ăst Scatiu aude duios cum mai ciripește. De folos voind să-i fie la el iute și pornește, Ș-acolo mi se punea Lingă dinsul p-o smicea, Ascultînd a lui chemare. „Ce tot stai de-mi vorbești tu? Ieși, îi zise, și te du Să muncești S-agonisești Viata liber s-o petreci; și-n dulcea primăvară Printre pomii înverziți, de cu ziua pînă seară, Într-o dragoste unire, Să întindem preste fire. Veselia și amorul, urmînd dup-a noastră soartc Tîrîș, Grăpiș, Pîn’ la moarte.” „Nu pot, răspunse Scatiul, încuiat sunt cu zăvor.” Pițigoiul meu se duse Mai aproape ca să cerce de a-i da vrun ajutor ; Dar se-ntîmpla de se puse P-un bețișor, ce ținea prinzătoarea bine-ntinsă. Uscioara se-nchide iute. Pasărea rămîne prinsă… În deșert cearcă, se bate, ca să iasă d-închisoare. Mîngîierea o gonește. Și cu ochii țintă-n soare, Capul își vîrî în grile, puse unghiile-n gît, Și mai bine voi moartea decît un trai amărît.

Pe lîngă o tulpină de trandafiri în floare, Gîngănii serta, Ferta, Îmi zbîrnîiau la soare. Un Fluture ș-o Muscă d-o parte p-un boboc Se jeluiau cu foc. „Păianjenii d-o vreme se înmulțesc și-s groaznici. Noi, negreșit pieri-vom, fiindu-ne ispravnici. Destul nu era nouă a pasărilor goană? Mai: trebui prăpădul de l-astă lighioană?” Zicea biet Fluturelui, Cu graiul blînd ca mielul. „Cică-s burdufi de carte, a Muscă îi răspunse, Făcu legi cu paragrafe ș-articole o sumă. Cu forme te sugrumă. Întind la mreji dibace, cu fire lungi și unse… Cu pasări ce dodată te-mbucă Calea Valea; Dar mori cu mult mai aspru, în mrejii ei cînd te-apucă.”

Un copil odată Vorbind cu-al său tată, Astfel i-a rostit: „Tatăl meu iubit, Găsii două lucruri: unul dă mereu Un duh foarte greu ; Iar altul miros”. Al său tată astfel mi l-a deslușit: „În acea hîrtie, ce-ai găsit pe jos, Mirodenii scumpe mult timp fură-nchise; Iar d-acea frînghie, oarecind legat Fu pește stricat”. Apoi îi mai zise: „La-nceput tot lucru făcut e cerește; În urmă primește Bunele sau rele d-orice se lipește. Vrei să fii mintos? Cu oameni înțelepți te-adună, vorbește; Vrei iar ticălos, De lume hulit? Te încîrdoșează cu vreun smintit”.

La un colț de drum, P-un vîrf de gunoi, Petici de hîrtie, afumate, scrum, Date prin noroi, S-aflau răvășite. Două rupturele Mai mari dintre ele, Una albă ; ș-una vînătă-fusese, Gîra, Mîra, Iată, la sfadă — ajunsese. „Chioambo, teșmenito! Îmi sporovoia Hîrtia cea albă și se rățoia, Mie cutezat-ai să te potrivești? Află că ținut-am hrisoave domnești. Pe mine se scrise cu slove-aurite Documente sînte, legi cu legătură De cele lumești, Ori bisericești, Și adeverite cu vro semnătură Naltă și cu marturi jurați întărite. Iară tu, otreapă, terfelog ai fost Și-ntrebuințată la tot ce-e mai prost.” Vînăta hîrtie adînc se pătrunse Ș-astfel îi răspunse: ,,Iacă, na, vorbiși Pîn’ te isprăviși; Dară strîmb să stăm, Drept să judecăm. Cu aceleași unelte ambele făcute, Un cazan ș-o cocă ne-a fost plămădit. Dacă fabricantul mi te-a sclivisit, Mi te-a făcut albă, și în mîini avute Apoi încăput-ai, fu al tău noroc. Pentru asta nu te-am pizmuit de loc. Însă la nevoie slujba ce cu tine, S-ar fi putut, iaca, face și cu mine. Las-acum mîndria; ne-a trecut veleatul; Alții judeca-vor cine-i vinovatul.”

Un Leu, cu vizuina într-o pădure mare Prieten c-o Maimuță ajunse ca să fie. Ducîndu-se aceasta odată în primblare, La Leu ai săi puiendri în pază dă să-i ție. Un Vultur cu seci foale, Pe sus le dă tîrcoale, Și-ndată-i și răpi Cum Leul adormi. Trezindu-se acesta, mîhnirea l-a lovit Văzînd în unghi la Vultur depozitu-i răpit. „Cumetre-i, zise Leul, noi suntem tari Și mari: Tu, împărat de pasări; eu, domn peste jivine. Datori suntem noi rangul cu cinste a ni-l ține. Cînd fură-acei puiandri sub paza mea lăsați, Încrederea fu mare. Ce să răspund acuma de tine că-s luați? Că n-aș fi fost în stare Să port grije de dînșii, nici că e de gîndit. Tu dă-mi-i iar încoace, să nu cad sub ponos Că nu mă țiu de vorba ce am făgăduit. Ți-oi fi de vrun folos.” Vulturul împărat, P-un pom șezînd cu prada-i acest răspuns a dat: „Cînd foamea te silește, fîrtate, e orbie Să te mai uiți la ranguri, ori la prietenie. Răpește, Te hrănește Și burta-ți încălzește”. Văzînd acuma Leul cu cine are-a face, Cu ghiare-a sale coapse de carne le desface, Și dîndu-o la Vultur, ca drept răscumpărare A puilor Maimuței: „Na, zise, de mîncare”.

Un cîntăreț vestit, De împărați cinstit, Mergînd cu muzicanții, lui Vodă dezmierdare Făcu prin o cîntare. Acesta bucuros, Făgădui pe dată un dar foarte frumos. Viind apoi să-și ceară dorita răsplătire, Cu gînd ca s-o păstreze ca dulce amintire, Păli. cînd Vodă-i zise: „Urechea-mi desfătași Cu sonuri drăgălași ; De vei primi tu darul, te-alegi c-un bun folos; Din zgomotele tale, nimic eu nu am scos. Tu sunete mi-ai dat, Iar eu făgăduiele de mare împărat.”

De printre stei de piatră, de munte văgăună, Ciobanul, ce trăise cu oile-mpreună, Ieși să vază tîrgul. Nescos fiind la lume, Nedus pe la icoane; chiabur însă cu nume Căsca prin uliți gura. El nu-și putu da seamă De ce-așa zgomot mare? Ce e și cum se cheamă Păpușile spoite Cu părul țurlu, Burlu, Cu fețe încrețite? De ce-s multe ființe ce-ascund dorinți viclene? De ce femei schiloade? De ce?… De ce? Las, nene Cuvînt nu mai crîcni; D-alde-astea nu stîrni… Cînd, la o boltă vede în cui sus atîrnată O lucie Oglindă, frumos stînd așezată În cercevea de aur, și-n ea raza din soare Jucînd cum saltă zîne, cînd sunt în scăldătoare. Căci raze strevăzute sclipeau de schinteiere. În bolt-atuncea intră, de prețul ei întreabă, Plătește, își ia scula și pleacă apoi în grabă. „Luat-am o comoară, își zise el în gînd, Spre casa lui mergînd, Cu ăst odor în iarnă nici cap n-o să mă doară! Nu-mi voi trimite turma, precum odinioară, În cîmp să pribegească… Am soarele cu mine Și nu-mi pasă d-oricine.” Dar crivățul sosește Și geru-l întețește… Atunci și el așează Oglinda într-un pom mare Cu fața înspre tîrlă; ea însă raze n-are. O schimbă ș-o atîrnă, în alt pom mai la vale; O întoarce și-o sucește, puind-o mai în cale; Cu nici un chip ea nu dă căldură nici oleacă, Căci soarele nu-mi era Să poată Oglinda raze de unde mai fura. Simțindu-se-nșelat, el rușinea își îneacă, Techer, Mecher, Își duce a turmă l-adăpost Și vede-n urmă bine c-a fost un mare prost.

Ciocîrlanu-aflase De p-unde umblase Că berea îmbată. Un bob de orz cată, În apă mi-l lasă de se plămădește, Și cu dînsa gura ades mi-și clătește. Voind ca să facă el acum pe beatul, Coada și-o pleoștește, cu capu-ntr-o parte, Aripa-și tîrăște, șiovai cu umblatul, Merge rîzînd foarte. Cînd, dodată, haț! Dă ca într-un laț În ghiara pisicei. Treaz fiind din fire, Zice Ciocîrlanul: „E de dimineață și din norocire Gustarea ți-e gata. Dar pe nespălate Cum să mînci, fîrtate?” Atunci mi se pune pe spălat Mîrtanul Tot cu cîte-o labă. Cu-alta prada-și ține. Pasărea-i mai zise: „Ascultă, vecine, Cu ambele te spală ; nu vezi că-s beat mort Nu fac nici un ort?” Pisoiul se-nșeală, și așa și face; Cînd, sfîrr! Ciocîrlanul zboară-apoi în pace. Cotoșmanul galeș, privind la el sus, Zise: „Să n-am parte în veci de vînat, De m-oi mai spălare pîn-ce n-am mîncat”. „Și eu să n-am parte d-aripile mele, Moțatul răspunse, p-o ramură pus, De voi mai căta A mă îmbăta. Și de m-ăi mai prinde, fă-mă fărimele”. De atunci, măi frate, Cotoiul se spală cînd e pe mîncate.

Un pisoi de rasă — Leit, Poleit, Mă-sa vînătoare, Mîță jucătoare, Care-n unghii ce-apucă nimic viu nu lasă, Dînd d-un șoricel Se ia după el. Șoarecul, de frică, zbughind-o la fugă, Coti-n dreapta-n stînga și, neavînd scăpare, Svîc! Într-un clondir. Cotoșmanul iute, pe clondir călare, O ghiară d-o parte, alta pe dincoace, Chiar ca din găoace Vrea-a scoate vînat S-aibă de mîncat. În deșert; căci ghiar’-i luneca în jos; De sticlă nu prinde. Atunci el lenos, Ca bei de Cair, S-așează la pîndă, cu ochii mijind, Botul pus pe labe, coada fîțîind. Ș-acolo cum sta, N’cepe-a strănuta. Șoricelu-ndrugă, Pentru îndurare, graiuri foarte line, Cu respect, sfială: „Să-ți fie de bine!” „Și ce-ți pasă ție, Ce are să-mi fie? Dar de vei să știi tu ce poftă am eu, Ți-oi spune mereu: Să te mănînc voi, Că ești un strigoi.”

La apus de soare, Sfat de zburătoare, Pentru-al obștii bine mi s-a fost ținut. Liliacu-n zbor, Vine la sobor. Unei coțofene, logofăt limbut, Astfel i-a șoptit, Mereu el oftînd Ș-aripi întinzînd: „Nu-i de socotit, Fiarele-n turbare, se gătesc vîrtos, Ca să ne stîrpească spre al lor folos, Un șoarec mi-a spus-o, d-un picior cam strîmb, Sobor cînd ținură la un loc pe dîmb.” Iară coțofana raportă îndată Primejdia-aceasta l-adunarea toată. Păsărimea-n spaimă, frică de jivină, Sare și gătire, fără de pricină, Facu-și, prin urmare, De un război mare. Vita chip de drac, Cu aripa într-un crac Merse-apoi la fiare cu chip umilit În patru picioare l-a lor adunare Și-n taină Maimuței zise: „S-a sfîrșit, Știu că păsărimea, cu mic și cu mare, Hotărîri luat-a să ne prigonească, Pe noi patrupezii și să ne domnească” Taina pe Maimuță Mai mult o asmuță. La jigănii face cunoscut îndată, C-are să le vie silă-nverșunată. Ele s-oțărăsc Și îmi hotărăsc Pace să nu fie pîn’ n-or birui. Lupta se făcu. Și cît dăinui Nimeni n-a văzut Liliac căzut.

Odată rău un cîine de colică-apucat Mergea în jos cu capul și trupu-ncovoiat, Cu foalele de coaste lipite de durere Și coada-ntre picere. P-o pajiște-nverzită, sub crîng în pădurice, Abia mișcînd, molatec, un Șarpe întîlnește Și-ndată se oprește. „Ce vînt mi te aduce?” Lui Șarpele îi zice: „Ia, umblu în neștire de colică coprins”. „Mănîncă într-adins, Din felul cel de iarbă și îți va trece-ndată. Apoi de cumva știi Și tu de p-unde vii, D-a capului durere, ceva leacuri mă-nvață; Căci truda-mi este mare cum vezi de p-a mea față.” Potaia deodată, Răspunse viclenește: „Să te tîrăști oricum Cu capul a te pune la cel mai mare drum”.

1. Eu n-am gură, dară spui tutulor cusurul ce are și nimeni nu se supără pe mine. OGLINDA 2. Copaie peste copaie La mijloc carne de oaie. SCOICA 3. Tărtăcuță neagră Preste cîmp aleargă. OCHII 4. Apă de frunză, funie de lemn și puțul de pămînt. TUTUNUL, CIUBUCUL ȘI LULEAUA 5. Nuia Vîjîia Ocolii țara cu ea; Mai rămase un crîmpei De-l făcui obor de miei. GÎNDUL 6. În pădure crescui, în pădure născui, Acasă daca m-aduse Horă-mprejuru-mi se puse. MASA 7. Mă dusei în munte să-mi caut caii. Caii nu-i găsii, dară văzui vîntul răsturnînd pămîntul. PLUGUL 8. Sîcîita, vai de ea, Șade-ntr-un vîrf de nuia. ALUNA 9. Dobra supțirica Îmi umple ulcica. CANDELA 10. Moară ferecată; cioară spîrcîietoare; doi luceferi; două brazde trase pe o poieniță, ș-o claie dărîmată. CAPUL 11. Sună tună, jos răsună, Negrele s-adună. CĂLUGĂRIȚELE CE VIN LA BISERICĂ CÎND TOACĂ 12. Strigă gagiul din pădure și gajgura din gură. LĂUTARUL ȘI VIOARA 13. Cu coarne ca boul, cu șa ca un cal, se urcă pe copaci ca un șarpe. MELCUL 14. Buturugă bulbură, Șade jos și tulbură. PUTINEIUL 15. Ațe-ntinse Gheme strînse. PEPENELE 16. Oală de bou, varză de oaie și carne de român. CIZMA, ÎNCĂLȚATĂ CU CIORAPUL DE LÎNĂ 17. Retevei de tei Limbă de balaur. SABIA 18. Am o fată trențăroasă Șade cu vodă la masă. VARZA 19. Sunai frîul în curte și auzi murgul din munte. CLOPOTUL 20. Două merg și două stau, Două judecată n-au. SOARELE ȘI LUNA CERUL ȘI PĂMÎNTUL FOCUL ȘI APA 21. În pădure născui, În pădure crescui, Acasă dacă m-aduse, Vătaf de curte mă puse. PRAGUL 22. Cerbii zbiară, ciutele s-adună. CLOPOTUL 23. Lînă peste lînă, La mijloc e vînă, Vîna se zgîrcește, Lîna se clătește. MĂNUȘA 24. O mie înnodate, O mie deznodate, O mie să vorbești, O mie nu ghicești. PLASA 25. Nici în casă, nici afară, nici în cer, nici pe pămînt. FEREASTRA 26. Ce e nalt ca casa, Verde ca mătasa, Și amar ca fierea, Și dulce ca mierea. NUCUL 27. Pană împănată, Pe apă lăsată, Cu mînă de om, Cu voie de domn. MOARA 28. Am zece frați: cinci subt streașină și cinci afară ; pe cei de sub streașină îi plouă și pe cei de afară, nu. CÎND TOARCE LA IN ȘI UDĂ DEGETELE CU CARE TRAGE FIRUL DIN CAIER 29. Am o lădiță cu o porumbiță, dacă zboară porumbița n-ai ce face cu lădița. SUFLETUL 30. Nici moartă, nici vie, Numai din coadă-adie. 31. Am o vacă mare, Cu țîța în spinare. CÎNTARUL CASA CU COȘU 32. Este un lucru pe care unii îl au întreg, alții jumătate, iar alții de loc. PĂRINȚII 33. Lina, Magdalina, Cu smicele pe spinare, La buric, Calabalîc, La inimă veselie, Ghiciți, boieri, ce să fie. BUTEA 34. Cîmpul alb, Oile negre, Cin’ le vede Nu le crede, Cin’ le paște Le cunoaște. SCRISUL 35. Am o vacă bălaie, bălaie, Umblă noaptea prin gunoaie. LUNA 36. Rădăcină ‚Mpleticită Ales voinic o dezbină. CARTEA 37. Am doi saci de secară Ei pot sătura o țară. ȚÎȚELE 38. Am un loc oval, împrejur cu păr, Cînd îl scarpeni curge zeamă. OCHIUL 39. Tigvă albă titiană, Strigă noaptea în poiană. GÎSCA 40 În pădure boca, boca, Iar acasă lipa, lipa. SITA 41. Ce trece peste apă și nu face valuri. CHIOTUL 42. Retevei rotund, Strînge păru-n fund. CĂCIULA 43. Cinci în brînci Neagra înainte. OALA 44. Este o ființă ce nu poate suferi pe alta asemenea ei. DUMNEZEU 45. Am o găină pestriță Duce veste la Gherghiță. SCRISOARE 46. Purcăraș de os Duce porci-n jos. PIEPTENELE 47. Am un car cu fîn și merge pe patru resteie. OAIA 48. Două rățișoare, Călugăricioare, Pe unde mergea, Malul se surpa. bis FOARFECELE 49. Țac, țac, Pîn copac, Fîș, fîș, Pîn păiși. COASA 50. Am un copaci cu 12 ramuri, în fiecare ramură cîte 4 cuiburi și în fiecare cuib cîte 7 ouă. ANUL, LUNILE, SĂPTĂMÎNILE ȘI ZILELE 51. Ce sade în apă mereu și nu putrezește? LIMBA 52. Ștergărel vărgat Pe culme-aruncat. CURCUBEUL 53. Am un bou: el mănîncă, el se baligă, el mătură. SFREDELUL 54. Am o rață. Cu ciocul bălăcește, Cu coada primenește. LUNTREA 55. Ce nu sunt trei în lume? SCARĂ LA DUMNEZEU, POD PESTE MARE, FIERUL MĂDUVĂ N-ARE. 56. Am o fată buboasă, buboasă, Șade cu vodă la masă. STRUGURELE 57. Ce e mic mititel, Îngrădește frumușel. ACUL 58. De aici la mare E tot funduri de căldare. MUȘUROAIELE 59. Ce e dulce și mai dulce și pe taler nu se taie. SOMNUL 60. Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate, Și le taie capetele Și le schimbă numele. GRÎUL CÎND ÎL MACINĂ 61. În pădure născui, În pădure crescui. Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse. COBILIȚA 62. Am o fată: cine intră iarna în casă, toți o ia in brațe și vara fuge de dînsa. SOBA 63. Ce e mic și fără minte Și ne-nvață la cuvinte. CEASORNICUL 64. D-aici pîn’ la munte Tot zale mărunte. FURNICILE 65. Țoțul moțul șade-n drum Țoaț’le moaț’le trec pe drum. CIOBANUL CU OILE 66. Curelușă unsă Sub pămînt ascunsă. RÎMA 67. Ce e mic ca oul Și poate ca boul? CÎNTARUL 68. M-a trimis doamna de sus la cea de jos să-mi dea vin și rachiu tot într-un butoi. OUL 69. Foltea-n sus, Foltea-n jos, Foltea vine bordios. FUSUL 70. Țăndărică lemn uscat, Duce veste-n Țarigrad. PUȘCA 71. Țoțoi moțoi duce pe țoața moața, dar țoața moața nu duce pe țoțoi moțoi. CIOARA ȘI PORCUL 72. Ulcelușe unsă În iarbă ascunsă. IEPURELE 73. De la noi și pîn’ la voi Tot fîșii este de tei. CĂRARE 74. Două lemne odolemne, la mijloc un braț de vrescuri mărunțele SCARA 75. Într-o vale prea adîncă Zace un popă de brîncă. MĂMĂLIGA 76. Bete peste bete O mie-ncheiete. GHEMUL 77. M-a trimis doamna de sus la cea de jos, ca să-i spăl iia în apă caldă și s-o usuc în apă rece. CEARA 78. Veni Titirigile, Luă pipirigile, Rămase doctorul gol. OAMENII CÎND IA PÎNILE DIN CUPTOR 79. Ce nu poți pune în cui? GROAPA 80. Într-o vîlcelușe Latra-o cățelușe. MELIȚA 81. Șase drepte, două strîmbe. SANIA 82. În pădure născui, În pădure crescui, Acasă dacă m-aduse Curva satului mă puse. BANIȚA 83. Urduc, Burduc, De barbă îl duc, De barbă-l aduc. FEDELEȘUL 84. Natalița fierbe pere, Nataloi vine și cere; Natalița nu se-ndură, Nataloi vine și fură. CLOȘCA ȘI COTOIUL 85. La cap pieptene, la mijloc pieptene, la coadă secere și la picioare rîșchitoare. COCOȘUL 86. Închisei ușele, Lăsai perdelele, Și hoțul tot în casă, Șade și nu vrea să iasă. LUMINA 87. M-a trimis doamna de sus la cea de jos să-i țes pînză fără rost. GHIAȚA 88. Cînd am apă beau vin, Cînd n-am apă, beau apă. MORARUL 89. Ciută mohorîtă, Umblă șiovăită. FUMUL 90. Ce nu e făcut de om? CRĂPĂTURA 91. La marginea satului Căciula fîrtatului. LUNA 92. Am un năprîstoc, Stă-n vatră la foc. PISICA 93. Ieși, popo, pe două uși, Că te așteaptă cinci inși. CÎND ÎȘI IA CINEVA MUCII 94. Păsărică ruie Pe copaci se suie, Albă e, picioare n-are. FASOLEA 95. Buturuguță uscată O ridici încărcată Și-o lași ușurată. LINGURA 96. Patru frați într-un cojoc. NUCA 97. Uite-o nu e. SCÎNTEIA 98. Cuibul berzei în mijlocul bălții. BURICUL 99. Îl apucai de nod Și-l aruncai în pod. USTUROIUL 100. Ce este micuț foarte mititel, De își ia căciula vodă pentru el? PĂDUCHELE 101. Am un copilaș: daca îl las jos, tace; dacă îl iau în brațe, plînge. LANȚUL 102. Mama lata, Tata grosul. Nenea lungul. VATRA, COȘUL, FUMUL 103. M-a trimis doamna de sus la cea de jos să-mi dea pește fără oase. LIPITOAREA 104. Dobra grasa Umple casa. LUMÎNAREA 105. Găinușe, ciușe, Strînge-n nas cenușe. LULEAUA 106. Una zice că e mai bine noaptea. Alta că este mai bine ziua. Și alta, ce-mi e noaptea, ce-mi e ziua. UȘA, PATUL, POLIȚA 107. Ce este-n tufă Și nu răsuflă? OUL 108. Am un bulz mare de aur, Joacă pe-o piele de taur. SOARELE 109. În pădure născui, În pădure crescui, Acasă dacă m-aduseră, Vătaf mare mă puseră. CIOMAGUL 110. Am două fete: Una poartă salbă neagră; alta poartă salbă albă. Neîncetat se gonesc și în veci nu se întîlnesc. ZIUA ȘI NOAPTEA 111. Scurto, groaso, unde te duci? Arso în fund de ce mă-ntrebi? Unde eu mă duc, Tot ție-ți aduc. CĂLDAREA ȘI DONIȚA 112. Mama stă Și tata dă. PIUA 113. Hoțu intră în casă Și capu afară-și lasă. CUIUL 114. Sus pădure, Jos prescure. CEAPA 115. Ursu șade, urechea îi bate. UȘA 116. Am o frigare de os și carnea de fier. DEGETUL CU INELUL 117. Resteu rece, marea trece. ȘARPELE 118. Ce gaură e fără fund și pe care avînd-o fetele nu le șade rău. INELUL 119. Am doi bulgărași de aur, încotro îi arunc într-acolo se duc. OCHII 120. Mă întîlnii c-un dobitoc; dobitoc nu era; coamă avea, bou nu era ; samar avea, măgar nu era; picioare n-avea, dară în copaci se suia. MELCUL 121. Strigă dobra din Moldova că de cîini nu-i este frică; însă de găini i-e frică. RIMA 122. Cine îl face nu-i trebuie; cine îl cumpără nu e pentru el și cui îi trebuie nu-l știe și nu-l vede. COȘCIUGUL 123. Ce este aceea din care să tot iei, ea se face și mai mare? GROAPA 124. Ce se naște neînsuflețit din însuflețit , și însuflețit din neînsuflețit? GĂINA ȘI OUL 125. Chirchirița, Mirchirița, Cîrcei toborița. FASOLEA 126. Cine iese noaptea din sat și nu-l latră cîinii? FUMUL 127. Am o rață potcovită Stă pe casă șindrilită. STEAUA 128. Rața umblă pe gîrlă și fulgii îi rămase în pădure. LUNTREA 129. Pe valea lui Tertelea legai verde pe uscat. VIA 130. Usturime Cu durime Cînd o pui îmi pare bine. GÎND PUNE CERCELUL ÎN URECHE 131. Am un puț cu apă roșie, închis cu ghizduri verzi. PEPENELE 132. Am doi boi: unul gras și altul slab; cel slab sare preste gard ; iară cel gras cade jos. GRÎUL ȘI PLEAVA 133. Am o găinușe, Gălbinușe, Cu minciunițe în gușe, Cu dreptate pe spinare. CÎNTARUL 134. Am un moș bătrîn și urcă aracii la deal. ARICIUL 135. Am o fată mare și o atîrn de plete în cui. PLOSCA 136. Lipie peste lipie, Floarea-i verde-liliachie. SFECLA 137. La o căpățînă de vultur două jumătăți de blid. URECHILE 138. Am un ciocănel cu două găurele. NASUL 139. Am un bordei plin de viței; pînă nu sparg bordeiul vițeii nu se văd. SEMINȚELE DOVLEACULUI 140. Am un bordei plin cu viței și toți stau cu coadele afară. LINGURELE CÎND STAU ÎN OALĂ 141. Am o felie de pepene, trece prin apă repede. SUVELNIȚA 142. Ce trece prin gîrlă și nu se udă? VIȚELUL CÎND ESTE ÎN BURTA MĂ-SI 143. Unde te duci strîmbule? — Ce mă întrebi, găunosule? FUMUL 144. Helega, melega, se duce la biserică și vine acasă de se vaită. MELIȚA 145. Cînd eu mîna bag în spuză Pe bonc-a apuc de buză. TURTA 146. Tata gros, fără os. SACUL PLIN CU MĂLAI 147. Omul terfegos duce porcii-n jos. PIEPTENELE 148. Ce e sub tufă nu răsuflă. PICIORUL CÎND ESTE ÎNCĂLȚAT 149. Am un cal; dacă îi iei șaua, i se văd mațele. LADA 150. Am o pasăre dușmană Și foarte tirană. N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce-o întrebi ea spune. CEASORNICUL 151. Am o vacă ; cînd o mulg o întorc cu picioarele în sus. PLOSCA 152. Sus pădure, Jos pădure, La mijloc E loc de joc. PIEPTENELE CU DINȚII LA AMÎNDOUĂ MARGINILE 153. Am un bou, cu coarnele iernează și cu trupul verează. GRINDA CASEI 154. Ziua stau pre fereastră, la prînz pe masă și seara mă ascunz. MUSCA 155. Zbiară leul între hotare și se aude în nouă țări. TUNETUL 156. Cînd n-aveam îți dădeam; acum am și nu-ți dau. FEMEIA MĂRITATĂ 157. Am o fată încinsă cu bete și-o strigă din cetate șapte lei și jumătate. PLOSCA 158. Într-o scorboră uscată Șade o cățea turbată. SABIA 159. Suliță pestriță, caragea de os. GHIONOAIA 160. Sunt rotund ca un ban, stau în mijlocul ușei Ghici ce păzesc? PECETIA 161. Am o frigare de carne și bucățica de fier. INELUL 162. Tata roșu și gaura neagră. MORCOVUL 163. Sus bubuie, jos butie, la mijloc coadă de vulpe. TRESTIA 164. Cît am trăit, Pe loc m-ai fript, Iar după ce-am murit, Pe drum m-ai azvîrlit. OALA 165. M-a trimis doamna de sus la doamna de jos să-mi dea țesătură fără neam de tivitură. HÎRTIA 166. Apa mă naște, soarele mă crește și cînd nu văz pe mama mor. PEȘTELE 167. Ce este în toate? NUMELE 168. Din pămînt născui, în lume trăii și cînd murii oasele mi le asvîrliră pe gunoi. OALA 169. Lată peste lată, peste lată îmbujorată, peste îmbujorată crăcănată, peste crăcănată măciulie, peste măciulie limpezeală, peste limpezeală gălbeneală și peste gălbeneală huduleț. FAȚA CASEI CU VATRA, FOCUL, PIROSTRIILE, CEA-UNUL, APA DINTR-ÎNSUL, MĂLAIUL ȘI FĂCĂLEȚUL (Din Convorbiri, vol. XI). 170. Am un pom cu ramurile în jos și cu rădăcina în sus. OMUL 171. Am o floare frumoasă, Bărbații o miroasă, Numai lor le-e drăgăstoasă. FEMEIA 172. Ce e dulce și mai dulce și pe taler nu se taie; dar din el gustă și bogatul și săracul? SOMNUL