Poezie · 1897
Apă beu!
Priviți la mine, oh, prietini,
Și vă cruciți de fapta mea:
La noi așa minune mare
Cam rar s-a mai putut vedea !
De-așa ceva
Mă mir și eu,
Dar adevărului mă-nchin:
Nu vin... ci apă beu,
Da, apă beu !
Mă întrebați, nu cumva oare
O grindină a dat prin vii,
Ori frigul a stricat recolta
Și viile-au rămas pustii ?
O, nu ! căci vin,
Pe cât știu eu,
A fost ăst an destul și bun.
Și totuși... apă beu,
Da, apă beu !
Ori mă învinuiți voi, poate
Că nu-s setos ? Aceasta-i grav !
Pe dracu ! Dimpotrivă, setea
Mă arde în gâtlej grozav.
Și chiar de vin
Setos sunt eu !
Și totuși... apă beu !
Pe Dumnezeul meu !
Dar ca să nu vă doară capul,
De-atâta ce vă minunați,
Vă lămuresc eu într-o clipă
Această taină. Ascultați:
E mânios
Crâșmarul meu,
Parale n-am, nici credit n-am...
De-aceea... apă beu,
De-aceea, zeu !
(Pesta, iulie 1844)