Poezie

Colocviu sentimental

Ștefan Octavian Iosif · după Paul Verlaine · traducere · 1 min
În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu.
Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi.
În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu.
− Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi !
− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu.
− Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ...
− Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari.
Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin fum...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere