Poezie

De sărbători

Afară-i noapte neagră ; vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane : Adoarme-acum, ca un copil cu toane, Acum pornește iar, plin de mînie.
Eu stau la foc, trudit de insomnie, Ascult cum bate ploaia în obloane ; Visez... și-n vis mă cheamă dragi icoane Din țara Doinei, dulce Românie !
Văd copilași pe ulițele ninse Umblînd cu steaua și cu Moș-Ajunul Și-aud departe-un cor de glasuri stinse...
Aș vrea s-alerg spre el, să-i strîng în brațe, Să-i dăruiesc... dar nu mai e nici unul... Și-o lacrimă mi-alunecă pe față...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere